Despre autoplagiat, numai de bine
- 02-08-2013
- Nr. 684
-
Florian ROATIȘ
- POLEMICI
- 3 Comentarii
Din primăvara anului trecut, un subiect care a revenit periodic în mass-media a fost plagiatul. Cu predilecţie cel la nivel înalt, adică la rang de ministru sau chiar de prim-ministru! Subiectul a inflamat multă lume, dar a fost receptat mai mult sub latura politică decît ca fenomen de anvergură care afectează societatea românească, avînd consecinţe dezastruoase – pentru învăţămînt în special. Fenomen cu vechime milenară, plagiatul a fost înţeles mult timp aproape numai ca plagiat literar, mai răspîndit decît am fi dispuşi să credem la prima vedere (1.) Acum însă, graţie Internetului, plagiatul tinde să capete caracter de masă, cu deosebire în lumea elevilor, a studenţilor, inclusiv în cea a masteranzilor şi doctoranzilor. Faptul este negat cu vehemenţă de cei în cauză cînd sînt „prinşi“, dar recunoscut cu nonşalanţă ulterior, cînd aceştia constată – nu fără o aumită stupoare – lipsa unor măsuri dacă nu punitive, măcar profilactice (2.) În lumea universitară românească acuzele de plagiat nu au fost multe, în decursul timpului, dar cîteva au rămas cap de afiş multă vreme, iar ecourile unora nu s-au stins nici astăzi. Este vorba despre Titu Maiorescu, acuzat de împrumuturi în celebra sa Logică – manual aproape unic timp de cîteva […]
Rezulta ca autorul acestui articolas este un fel de socotitoare! Nu stim care sint operele lui originale, inspirate, neaputoplagiate. Din moment ce Adamut anunta ca reia unele texte, care este totusi obiectul de studiu al numitului Roatis? Mister. Mister si faptul ca o revista onorabila ca Observator publica un asemenea text … Dar, sigur, e vara, subiectele interesante sint rare…
Din păcate, în mediul universitar, publicarea cărţilor sub altă denumire este o practică larg folosită. Nu ştiu însă dacă asta înseamnă plagiat… În DEX, definiţia este legată de însuşirea ideilor altei persoane; deci, condiţia de bază pentru a fi vorba de plagiat este exclusă. Ce ar însemna însă să te plagiezi pe tine? Te-ai considera un altul şi nu ai nota în bibliografie, sau la note etc. vreo referire la lucrarea ta anterioară. Dar, din extrem de minuţios documentatul text al onorabilului Florin Roatiş rezultă că prof Adămuţ a anunţat că a reluat o lucrare mai veche.
Acest domn nu a facut in viata lui decit sa numere virgulele altora. A se slăbi, Mitica! Şi a nu se mai scuipa de didul casei altora, cum spune marele clasic, deoarece ne-am cam saturat.