Despre azilanţi şi exil în literatura română

Anii care au trecut din 1990 pînă azi au însemnat pentru lumea românească ample transformări ale societăţii; aceste transformări au dat naştere unui anumit tip de literatură de ficţiune care, într-o complexă relaţionare cu ideile spaţiului politic, au construit expresii ale generalizării, extensiei  sau amplificării cîte unei idei a cărei sorginte era politică, dar a cărei materializare ultimă e literară. Un asemenea fel de a scrie nu a lăsat niciodată urme în literatura română înainte de 1990, dar poate interesa în viitor atît ca document istoric, cît şi ca experiment literar, în cel mai bun sens al termenului. Întrucît cărţile româneşti şi-au datorat în aceşti 20 de ani receptarea unei combinaţii de factori politici şi de public relations care au distorsionat nucleul literar al ideilor, s-a întîmplat de multe ori ca ceea ce e scris în aceste romane să pară a fi de importanţă secundară. Fireşte că n-ar trebui să fie aşa. De aceea aş sugera că a venit momentul recitirii unora dintre aceste cărţi. Ar fi păcat dacă texte importante, pline de originalitate şi de consistenţă literară, ar cădea în uitare, în nota generală de aproximaţie şi incongruenţă care la porţile Orientului compune muzica de fond.   Romanul intitulat […]