Despre cercetare si cercetatori

  • Recomandă articolul
Si stai sa vezi: intru in secretariat, cu gindul sa beau o cafea. EL iese, m-a vazut, bate in retragere. Foarte bine. Cafeaua se terminase, asa ca imi aprind o tigara. Reapare, privindu-ma piezis. „Sa stiti ca aici nu se fumeaza“, imi arunca printre dinti. „Da???? Pai, toata lumea fumeaza aici“, si indic cu mina libera o scrumiera. Cineva chicoteste isteric, nu se poate stapini. „Ba nu, nu se fumeaza, sa va duceti in alta parte sa fumati.“ „Mda, mda… bine“, intorcindu-ma sa-mi iau geanta. „Si, cind se intra intr-o camera, se saluta.“ Drept pentru care nu ma pot stapini, ma infig obraznic sub nasul Lui si zic: „bineinteles ca se saluta. Eu v-am salutat, dumneavoastra nu. Ceea ce, evident, este o dovada de extrema lipsa de educatie.“ Ma priveste strimb, aproape ca s-a inrosit. Pun pariu ca nimeni nu L-a mai tratat asa din clasa a doua, de cind lua suturi in fund de la colegul de banca. Scena de mai sus n-ar fi cu nimic anormala intr-un roman. Nici macar daca in mijlocul acestei discutii banale in care unul iese din culcus ca sa-si apere teritoriul, iar celalalt isi infige cu tupeu coltii in piciorul presupusului proprietar de […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.