Despre cinematografia contemporana in revista Idea
- 15-06-2004
- Nr. 225
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
Numarul 17 al revistei clujene IDEA. arta+societate se prezinta, cu cele 168 de pagini ale sale, la aceeasi cota calitativa inalta cu care ne-a obisnuit. Texte in limbile romana si engleza, eseuri filozofice si teoretice de calibru despre fatetele lumii postmoderne, proiecte artistice indraznete, dialoguri, experimente, atitudini. Dintr-un sumar bogat, chiar „stufos“, selectam – oarecum la intimplare – citeva titluri care ne-au retinut atentia: „Mobilitatea este deocamdata singurul mod care ma defineste“ (un interesant interviu cu Calin Dan realizat de Judit Angel), o conferinta din 1995 despre viitorul cinematografiei a lui Jean-François Lyotard (Ideea unui film suveran), Docu-fiction de Mihnea Mircan, Supernova – magazin de prezentare si desfacere de Cosmin Costinas… – de altfel, grosul acestui numar este dedicat filmului contemporan, incepind cu „dosarul“ intitulat Filmul, astazi. Eseuri ca Sintem in cautarea unui alfabet al filmului de Ovidiu Tichindeleanu, Locurile filmului. Catedrale calatoare si virusi efemeri de Beja Margithazi, „Singura arta vizuala in intregime vie“ de Anca Oroveanu, In ce fel e postmodern Matrix de Aurel Codoban, Privind un film de Alex. Leo Serban, Filmul mondial, tragicomic FM de Bogdan Ghiu sau Iconoclasmul ca procedeu: strategii iconoclaste in film de Boris Groys „dau masura“ interesului si substantei acestor pagini. Iata […]