Despre condiţia prozei scurte

Revenirea în actualitatea lui 2014 a prozei scurte, ca temă de dezbatere, după decenii de dezinteres și cvasiabandon, poate fi și un semn pozitiv de nouă vitalitate literară. Cu ani în urmă, iniţiam eu însumi înTribuna o „campanie pentru proza scurtă“ şi propuneam renunţarea la publicarea fragmentelor de roman în favoarea schiţei sau a povestirii de o pagină de revistă (circa 20.000 de semne). Au dat proze atunci Mihai Sin, Horasangian, Alexandru Vlad, Cuşnarencu, N. Iliescu şi încă alţii şi s-a marcat un anume succes. Deosebire ar fi că, de data asta, iniţiativa e a criticii.   Deocamdată, la început, actuala dezbatere e doar o firavă provocare. Ea poate ţine – la origine – şi de modă, ca minifustă-maxifustă, alternate la intervale oarecare după logica flux-reflux, acceptată de toţi cei interesaţi. Dar poate fi și o încercare a mării cu degetul de către prozatorii înşişi, jucători la loteria destinului şi care au prins impulsul de zbor. Poate fi, mă gîndesc, şi o soluţie a editorilor faţă în faţă cu o piaţă saturată de romane şi care constată că e tot mai greu suportabilă, tot mai păguboasă proba costurilor mari în balanţă cu stocurile toxice acumulate în depozite. Aşa că, într-un […]