Am luat cunoştinţă de proza lui Gregor von Rezzori datorită recomandărilor insistente ale lui Claude Karnoouh, tîrziu, pe la începutul anilor ’90, cînd în Cluj nu ştia nimeni de el. Aflînd că sînt bucovinean, cernăuţean, franţuzul, cu care atunci eram bun prieten, mi-a vîrît aproape cu sila în mînă un roman adus special din Franţa. Pe el von Rezzori îl cucerise şi, printre altele, datorită …
Pentru generaţia mea, cea a copiilor Războiului Rece, „etnie“ şi „minoritate etni că“ nu erau concepte uzuale, însuşite în şcoală. De uz curent, oficial şi neoficial, etniile existente în România erau „naţionalităţi conlocuitoare“ şi nu-mi amintesc să fi sesizat la asta obiecţii sau nemulţumiri, fie ele şi în privat. Pare ciudat azi, dar în liceul din Rădăuţi unde, într-o clasă, eram din toate neamurile posibile …
Revenirea în actualitatea lui 2014 a prozei scurte, ca temă de dezbatere, după decenii de dezinteres și cvasiabandon, poate fi și un semn pozitiv de nouă vitalitate literară. Cu ani în urmă, iniţiam eu însumi înTribuna o „campanie pentru proza scurtă“ şi propuneam renunţarea la publicarea fragmentelor de roman în favoarea schiţei sau a povestirii de o pagină de revistă (circa 20.000 de semne). Au …
Să citeşti Proust pînă la 25 de ani, cînd te bîntuie nebuniile prioritare ale primei tinereţi, am impresia că ţine în bună măsură de snobism. În ce mă priveşte, pentru că am în vedere experienţa personală, a fost şi bravadă, cel puţin la primele volume apărute în BPT – la ultimele, spre sfîrşitul deceniului opt, mă ţinea treaz tot ceva care nu are nimic în …
Discret, serios, retras departe de lumea dezlănţuită spre a-şi scrie cărţile – şi ce cărţi! –, Radu Mareş este unul dintre cei mai puternici prozatori români contemporani. Născut în 1941, Radu Mareş a debutat în 1972, cu romanul Anna sau pasărea Paradisului, pentru care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Între 1975 şi 2012 a publicat nu mai puţin de opt volume, proză …
