Despre credinţă, ideologii şi convieţuiri

După crimele comise la Charlie Hebdo, discuţia a pornit-o sau, mai degrabă, repornit-o în mai multe direcţii: libertatea de expresie, învăţămîntul religios în şcoli, terorism, islamism fundamentalist. Toate aceste discuţii sînt îndreptăţite, în măsura în care generează o dezbatere, dar mai ales o conştientizare a faptului că, dincolo de religii, de ideologiile instrumentalizate, crimele rămîn crime. Curmarea unei vieţi din motive ideologice nu are nici o justificare, după părerea mea. Există alte posibilităţi de condamnare a unei impietăţi, de orice natură ar fi ea. Violenţa nu este o soluţie. Nu a fost niciodată. Dar impietatea cea mai mare este să crezi că deţii soluţia curmînd viaţa cuiva. Nu cred că asta rezolvă ceva. Dimpotrivă, reacţia a fost de respingere. Dar ce respingem? O credinţă? Oameni care cred în ea? Da, au fost toţi puşi în aceeaşi oală. Or, ar trebui făcută o distincţie între credinţă, ideologie şi fanatism. Fanatismul religios a făcut multe ravagii de-a lungul secolelor, de la războaie, la inchiziţii şi acte de terorism. Nu credinţa, iar cînd spun credinţă, poate fi creştinism, budism, iudaism, sufism etc., a făcut ravagii, ci dorinţa de a impune cuiva, dincolo de actul convertirii de bunăvoie, o religie. Şi iarăşi spun religie, […]