Despre cum realitatea bate filmul

Petre Ţuţea spunea că, dacă pînă la 30 de ani nu eşti de stînga, nu ai înţeles nimic din viaţă, dar dacă după 30 de ani rămîi de stînga, eşti chiar cretin. Nu m-am numărat niciodată printre fanii acestui gînditor, cu toate că am fost impresionat de patetismul, siguranţa de sine şi radicalismul său mistic. Ateu, raţionalist şi alergic la liderii mesianici, nu prea aveam cum să rezonez cu tiradele patriotic-delirante ale magistrului, nu arareori mostre ale gîndirii magice în acţiune. Dar Ţuţea putea fi respectat pentru faptul că suferise în puşcăria politică bolşevică şi admirat pentru că nu se lăsase înfrînt. El putea fi crezut pe cuvînt atunci cînd spunea că iubeşte România, în care vedea o întrupare a raiului. De asemenea, putea fi înţeles pentru că îi dispreţuia pe români, care se dovediseră frecvent laşi, proşti şi trădători. Însă mai cu seamă Petre Ţuţea putea cîştiga adeziunea oricui, plecînd de la acurateţea gîndului moral formulat în cea mai tradiţionalist-conservatoare frază din istoria retoricii politice româneşti. Fiind pe-atunci, un tînăr raţionalist şi un suporter intelectual al psihanalizei, nu aveam cum să vibrez la discursul acestui vestigiu al epocii interbelice. Astăzi, uzat de mitul democraţiei, al economiei de piaţă şi […]