Despre „devoţiunea faţă de adevăr“

Norman Manea este unul dintre acei scriitori cu care, oricît de mult ai discuta, ai mereu impresia că niciodată nu e destul, că rămîn întotdeauna o mulţime de alte lucruri de spus. Scriitor total, care te impresionează prin echilibrul său şi prin percepţia infinit nuanţată a realităţii din jur, Norman Manea nu ezită să fie tranşant, să-şi asume deschis atitudini ferme, dublate mereu de o înţelegere umană care îl diferenţiază net de postura inchizitorială a unora dintre contemporanii noştri. (C.M.)   După 1986, anul plecării definitive din ţară, ai revenit aici doar de două ori: în 1997 şi anul trecut, în 2008. Despre prima revenire ai scris, pe larg, în Întoarcerea huliganului. Ţi se pare că s-a schimbat ceva în mod esenţial în România în toţi aceşti ani? Ce s-a schimbat în bine şi ce a rămas la fel (sau s-a schimbat în rău)? Deşi a fost un „turneu“ de aproape 3 săptămîni, vizita din 2008 – festivă şi inevitabil superficială – nu a furnizat o evaluare temeinică. A fost un iureş de interviuri, întîlniri publice, dezbateri, lansări de carte etc. Ceea ce se vedea, la o primă privire, era – aşa mi s-a părut – o îmbunătăţire faţă de […]