Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Despre erotismul socialist. Cinema, propagandă, subversiune
- 21-02-2014
- Nr. 711
-
Claudiu TURCUȘ
- ESEU
- 6 Comentarii
Nimic nu e privat în comunism“, spunea Lenin. Acest principiu economic, care se dorea implementat în comunism la toate nivelurile vieţii sociale, implică, însă, o flagrantă aporie dialectică. Căci dacă nimic nu poate fi privat în comunism, asta nu înseamnă că orice poate fi public. În România socialistă cinema-ul era considerat, e-adevărat, o artă populară, adecvată în special pentru a educa masele. Funcţia lui comunitară era uriaşă. Dar în ciuda acestui statut sau tocmai datorită lui –, depinde de perspectivă – cinema-ul era chemat să reprezinte realitatea în conformitate cu cadrul ideologic al propagandei comuniste. Completîndu-l pe Lenin, aş adăuga şi că nu orice poate fi public în comunism, deoarece nu există spaţiu public real, ci doar spaţiu public simulat. Adică un limbaj care orchestrează evenimentele sociale proiectîndu- le sensul, o retorică ce absoarbe, apoi standardizează intimitatea. Astfel, inclusiv cele mai personale aspecte ale vieţii trebuiau să îşi găsească loc într-o schemă vizual-ideologică prestabilită. Cinema-ul românesc sub comunism a fost, se ştie, un laborator al propagandei. Articolul meu încearcă să demonstreze că inclusiv reprezentarea cinematografică a unei teme profund private precum erotismul trebuie interpretată în strictă conexiune cu cadrul ideologic trasat de partid. Inclusiv erotismul filmelor subversive, cenzurate la […]
@ana maria deleanu
Acum inteleg. Dar tot nu vad contraargumentul. Tipologia propusa, functionala cred in cazul acestei teme a erotismului, nu exclude dimensiunea propusa de Biro. Constat doar ca ea nu e reprezentativa. Dumneavoastra vedeti fisura schemei, sugerand ca Pas in doi propune o viziune alternativa asupea erotismului, pastrand echilibrul mentionat de Biro. Poate, voi revedea filmul, dar si asa, pentru a configura o tendinta cu valoare tipologica, e nevoie de mai mult decat un singur film. In afara temei erotismului, Pita atinge cred acel echilibru in Faleze de nisip, o adaptare dupa Nedelcovici.
Fireste ca nu toata poezia e soft, dar aici era doar pentru simetria intertitlului, din ratiuni comerciale, daca vreti.
Pe CTP nu-l cunosc, nu l-am luat ca indrumator, dar mi se pare adecvat sa citezi un cercetator care formuleaza inaintea ta niste lucruri pertinente, iar ele iti servesc in constructia propriei perspective. La fel i-am citat si pe ceilalti.
E
@nea marin
Ca bine zici, cap d\\\’opera Proba… lui Daneliuc
eu păstrez și acum biletul de la cochetul cinematograf Union din Piața Palatului, pe atunci…, cînd am văzut ‘Proba de micro fon ‘
————-
există, totuși, filme românești care merită mult mai mult decît un diplomat cu praz 🙂
*acel* film al lui Danieluc mi s-a parut a fi o *capodopera*. Va chiar multzamesc pentru ca ni l-atzi adus d-aminte: \’\’Proba de microfon\’\’: ai mama, ce mai *film*: ca, le-avea *pa toate*…
Nea Marin
pentru întîrziere, dar aam observat abia acum, în pauză, replica Dumneavoastră
acea întrebare scrisă pe o vedere mult prea personală, atunci, în anul cînd am văzut filmul,într-un orășel din provincie, nu era nu atît de personală, pentru că, în următoarele zile și săptămîni, revenea –sub o formă sau alta- în discuțiile cu prietenii sau cunoscuții care văzuseră filmul era acel film așteptat, ba chiar mai mult, o revelație, un film care, prin scenariu, imagine, mod de abordare, (a pomeni și despre interpretare, ar fi deja superflu), era, așadar, acel ceva care aducea a/o „delicate balance between dissent and partial” [că tot ați pomenit-o pe Ivette Biró], dincolo, ceva mai departe, de propagandă cinematografică hard, poetizare cinematecă soft (dacă e suflul poeziei, este soft, nu-i așa ?), iar discursul subversiv se simte cu ușurință
mirindu-mă și azi cum a fost posibilă în acei ani apariția unui unui film ca ”Pas în doi”, rețin observația Dumneavoastră :”oricum, dimensiunea subversivă a erotismului apare
abia cînd un cadru alternativ de reprezentare a umanului se conturează”.
Voi încerca să Vă citescc articolele, dacă le publicați, îndrăznind să Vă sugerez (ce/cît curaj!!!) să Vă luați ca îndruma(to) alt critic de film decît CT Popescu
La ce va referiti, de fapt, in intrebarea din final? Ce anume din textul meu ar fi vizat de potentialul dumneavoastra contraargument. Chiar ma intereseaza, lucrez la o varianta extinsa a studiului, varianta din Observator e doar un draft/schita. Fireste, ma voi ocupa de mai multe studii de caz.
căutam, după lectura deloc satisfăcătoare și nici convingătoare [fiecare cu modul sau modalitatea sa de de lectura(re)], un fel de contraargument. TVR2 mi-a luat-o înainte sau m-a ajutat, intuindu-mi ….gîndul… acel ”Pas în Doi” realizat de Dan Pița în anul 1985 (sper să-mi amintesc corect); la ieșirea din sala de Cinema, am scris pe o vedere cumpărată de la un chioșc de ziare: „oare chiar am îndrăznit noi să facem, în film, pasul acesta ?!?”