Despre esenţa judecăţii şi persistenţa prejudecăţii

Există un soi de regulă nescrisă de care potenţialul cititor al Hannei Arendt ar trebui să ţină seama: asumarea riscului de a nu înţelege sau, în orice caz, de a nu înţelege imediat şi pe deplin. Deşi greu de acceptat şi uşor de contrazis, aceasta este însă o realitate care se desprinde mereu din interacţiunea cu cărţile lui Arendt şi care izvorăşte mai curînd dintr-o prudenţă intelectuală pe care aproape că sîntem obligaţi să o avem faţă de lucrurile autentice; este, de altfel, o realitate care l-a îndemnat şi pe Jerome Kohn, cel care i-a fost Hannei Arendt, pe rînd, asistent, publicist şi apoi director al Arendt Center la The New School din New York, să noteze în prefaţa volumului Făgăduinţa politicii: „se spune adesea că Hannah Arendt este un gînditor «dificil», dar, în măsura în care acest lucru e adevărat, el nu se datorează faptului că gîndirea ei este obscură, ci dificultăţii inerente a ceea ce ea caută să înţeleagă“. Iar la toate acestea se adaugă, am spune noi, detaliul curajului. Asemenea exploratorului care pleacă în aventura marelui neştiut, însoţit numai de o busolă şi de o hartă imprecisă, cititorul Hannei Arendt ar fi bine să îşi asume riscul înaintării […]