Despre film in Secolul 21
- 14-05-2002
- Nr. 116
-
Irina ILIESCU
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
„Ce se va intimpla cu cinematograful?“ este intrebarea cu care se deschide ultimul numar – dedicat filmului – al revistei Secolul 21. Posibilele raspunsuri gasite in articolele volumului stau sub semnul dependentei filmului de evolutia tehnologiei, comentata in editorialul lui Stefan Aug. Doinas, care ia in considerare crearea unui nou limbaj al artei filmului, conditionat de noile mijloace oferite de tehnologia digitala. Comentariile introductive despre filmul actual si despre viitorul cinematografului se continua cu Notele despre film semnate de Alex. Leo Serban, care propune o discutie despre film ca o categorie functionala avind in vedere ca cinematograful s-a impus ca o arta prin excelenta hibrida, iar „ceea ce cracterizeaza Filmul actual este, de fapt, ceea ce caracterizeaza postmodernitatea – mai mult sau mai putin asumata. Adica bazarul: toate tendintele, toate curentele si toate experimentele coexista“, in timp ce totul se digitalizeaza. Primul capitol al volumului este rezervat colocviului organizat de Fundatia Culturala „Secolul 21“ si de Editura Fundatiei Pro la Bucuresti pe 26 septembrie 2001, dezbaterile moderate de Alex. Leo Serban avind ca tema spatiul in film. Pe linga regizori, scenaristi si operatori au participat si reprezentanti ai altor domenii (arhitectura, literatura, arte plastice), datorita intentiei organizatorilor de a privi […]