Despre ipohondriile și ipocriziile spiritului

Cartea lui Gabriel Brebenar Jurnalul unui cititor, publicată la Editura Humanitas în 2011 și însoțită de entuziastul cuvînt înainte al lui Gabriel Liiceanu, descrie o experiență insolită, ușor descriptibilă în termenii unei patologii a culturii. Nu ne aflăm însă în lumea maladiilor constitutive ale spiritului, magistral inventariate de Constantin Noica în Cele șase maladii ale spiritului, ci în zona altor afecțiuni. Dacă fiecare din maladiile din prima categorie reprezintă o imposibilă și intrinsecă aspirație de realizare a spiritului în cea mai potrivită formă, afecțiunea de al doilea tip emerge dintr-un complex de factori psihici, sufletești, o afecțiune care se fixează asupra maladiilor spirituale pentru a-și putea elibera tensiunea internă într-un mod acceptabil social și cultural, dar într-un grad fatal insuficient, din cauza modului deviat, simbolic de realizare. Pentru a o deosebi de maladiile spiritului enumerate de C. Noica, aș numi această stare patologică dreptipohondrie a spiritului. Să ne înțelegem: numai un nesăbuit ar putea să alunge în zona frivolului ipohondria, considerînd-o, simplist, drept o falsă boală, o minciună sau o escrocherie. Ipohondria, cu atît mai mult ipohondria spirituală, trebuie luată foarte în serios, dacă nu ca o boală în sine, atunci ca un simptom al unei afecțiuni imposibil de neglijat. […]