Despre lucrurile publice

În anul 271 î.e.n., consulul Marius Curius – cel supranumit şi Denatus (căci se născuse cu dinţi), despre care scrie Plutarh în Vieţile paralele, în cartea dedicată lui Pyrrhus şi Caius Marius – a preferat, asemenea mult mai celebrului Cicinnatus, ca, după o lunga carieră în slujba republicii, să-şi cultive cu modestie grădina decît să se lase corupt de sarmaţi. Tot  consulul Marius Curius a dispus construirea unei cascade: cascada Marmore. Această cădere artificială de apă există şi astăzi după 2300 de ani. Cu căderea sa de 165 de metri, cascada Marmore este una din cele mai mari cascade din lume şi puterea degajată de cascadă este folosită din secolul trecut şi de o hidrocentrală de 530 de MW. De ce, acum mai bine de două milenii, un consul roman dispunea realizarea unei lucrări publice? Să fi fost atît de amintitele legi ale pieţei cele care au dus la desecarea mlaştinilor rîului Velino şi vărsarea abruptă a acestuia, printr-un canal de doi kilometri, în rîul Nera? Sau poate că romanii aveau, pur şi simplu, vocaţia lucrului public? Poate că nu întîmplător res publicae (în sens propriu, formula desemnează chiar lucrurile publice) ne vine, chiar dacă nu îi mai desluşim sensul, […]