Despre noua servitute

  • Recomandă articolul
Evoluția crizei politice românești în ultimele două luni, suprapusă altor crize mult mai profunde, precum cea a regimului politic și cea economică, face actuală meditația asupra atracției tiraniei și a cauzelor servituții voluntare. Or, deja pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în al său celebru Discurs despre servitutea voluntară, Étienne de La Boétie reflecta asupra perenității tiraniei ca model politic. Și se pare că jumătatea de mileniu scursă între timp nu a schimbat fundamental atracția exercitată asupra politicienilor și a popoarelor nu doar de tirani, ci și de tiranie, oricum se va fi numit aceasta. Căci tiranii au supraviețuit timpului, rezistînd și adaptîndu-se epocilor, fie că peste lume au trecut Reforma și războaiele religioase, revoluțiile burgheze sau cele socialiste, ba chiar au încercat – și uneori au reușit – să se instaleze la putere speculînd contradicțiile democrațiilor sau profitînd de superficialitatea democrațiilor de fațadă. În analiza sa, Étienne de La Boétie constata că există trei tipuri de tirani: cei ce uzează de forța armelor pentru a cuceri puterea, cei ce își datorează puterea regulii succesiunii ereditare și, cei ce ne interesează în contextul actual, cei care domnesc ca urmare a alegerii de către popor. Dacă cei care-și datorează puterea războiului […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.