Despre precaritatea unui sistem
La loi du marché/The Measure of a Man
- 22-01-2016
- Nr. 806
-
Ion INDOLEAN
- Arte
- 2 Comentarii
Intrat în cursa încheiată pentru Palme d’Or 2015, La loi du marché are un discurs social susţinut de reprezentaţia exemplară a lui Vincent Lindon, pentru care francezul a şi cîştigat premiul de interpretare masculină la Cannes. Titlul filmului, cunoscut ca The Measure of a Man („măsura unui om“) de către publicul internaţional, s-ar traduce mot-à-mot, de fapt, ca „legea pieţei“; sau, mai metaforic, ca „regulă a jocului“, dacă ar fi să facem o trimitere tematică spre proiectul atît de cunoscut pe care Jean Renoir îl închega în 1948. Dar ambele chei de interpretare sînt valide. Prin drama individuală a unui om căruia îi sînt puse la încercare limitele este cercetată o întreagă lume capitalistă, prinsă într-o nesfîrşită recesiune financiară. Scenariul se ramifică, invitînd la analiza mai multor tipuri de crize cu care încearcă să se lupte occidentalul de rînd, trezit, brusc, într-o junglă căreia nu era pregătit să îi facă faţă. Demersul în cauză îşi asumă, în măsuri egale, o latură socială şi una estetică. Regizorul Stéphane Brizé şi directorul de imagine Eric Dumont sînt consecvenţi cu regimul de filmare intruziv, pe care îl aplică fără excepţie. Cadrul strîns rezultat invadează intimitatea personajelor. Brizé nu vrea cu orice preţ să […]
500 este suma care i-ar trebui, este un minim necesar de la care sa porneasca. Asa pare.
Nu am spus ca ar imparti dreptatea in mod voit, ci ca e pus in situatia ingrata de a o face si chiar asta il sperie.
Cred ca parerile noastre nu sunt pe atat de divergente pe cat simt ca sustineti.
Ion Indolean
500 € nu e ceea ce i-ar trebui pentru „a se menține pe linia de plutire”, ci, din contra, e perspectiva care îl înspăimîntă pe erou! Pentru că întreabă, intr-un dialog cu funcționarul de la Pôle Emploi: „cum mă voi putea descurca să-mi plătesc facturile cu 500 de Euro pe lună?”
Cît despre partea a doua a filmului, nu cred că e vorba de „împărțire a dreptății”, ci tocmai de refuzul de a fi părtaș la umilirea unor amărîți cărora li se reproșează furturi derizorii.
în spatele impersonalei „legi a pieței” se află de fapt un lung șir de compromisuri mărunte care îi transformă pe oameni în monștri. Thierry tocmai asta refuză: dezumanizarea în numele legii profitului.