Despre snobismul pios şi alţi demoni

„Cînd chemarea divină nu ne face mai buni, ne face mult mai răi.“ C.S. Lewis, Meditaţii la Psalmi   Caracteristic pentru pontificatul Papei Francisc este că invitaţia la convertirea continuă nu mai e adresată doar laicilor – prin intermediul preoţilor –, ci şi membrilor clerului. Papa urmăreşte, se pare, să catalizeze o schimbare profundă prin convertirea inimilor, pentru a reforma Biserica „de sus în jos“, începînd cu modelele de viaţă oferite de preoţi. În acest scop, el critică des aşa-numitul clericalism – transformarea funcţiei ministeriale din slujire în privilegiu – şi narcisismul clerical, adică mentalitatea unei „caste sacerdotale aseptice“, ordonate şi curate, dar aflate deasupra umanităţii, care nu ascultă de norme morale obişnuite şi se simte îndreptăţită să-i trateze condescendent sau arogant pe outsiderii „impuri“. Efectul proxim al acestui snobism clerical poate fi acela că laicii sînt ispitiţi să cultive resentimente şi să interpreteze multe dintre acţiunile preoţilor printr-o „hermeneutică a suspiciunii“.   Dar cum se formează mentalitatea clericalismului? De unde apare această formă de snobism pios (ce poate fi prezentă, sub alte chipuri, şi la călugări)? Cred că răspunsul se află atît în educaţia din seminarii, cît şi în interiorizarea timpurie a veneraţiei faţă de un „idol“, mai ales […]