Despre vechiul şi noul ICR, fără ură, părtinire şi vehemenţă

  • Recomandă articolul
La (deja!) aproape o jumătate de an de la mult discutata ordonanță de urgen­ță care scotea Institutul Cultural Ro­mân de sub patronajul Președinției, trecîndu-l sub tutela Parlamentului, spiritele nu par să se fi calmat, protestele continuă, sub diferite forme și cu diferite argumente, în presa culturală: articole de opinie, scrisori deschise, texte de susținere, interviuri cu membri ai fostei echipe ICR etc. umplu și azi paginile revistelor. Tonul este cu precădere unul indignat, cînd nu vituperant. Dacă, de regulă, orice eveniment cu impact de „seism“ scindează lumea noastră culturală în (de obicei două) tabere bine conturate, fiecare pledînd pro sau contra, apărînd sau acuzînd, se întîmplă, de această dată, ca schimbările de la ICR să mobilizeze, simbolic, serioase desfășurări de trupe de aceeași parte a baricadei. În partea cealaltă, combatanții sînt foarte firavi numeric… Lumea culturală românească, altfel atît de eterogenă, de segregată, pare să se fi coalizat într-o proporție considerabilă în apărarea vechii echipe de conducere a Institutului. Unele voci, cu argumente mai puternic raționale, apără de fapt un proiect – văzut, nu ştiu cu cîtă îndreptăţire, ca (singurul) proeuropean, modernizator, deprovincializant ș.a. m.d. E un punct de vedere de care e bine să ținem cont, atîta vreme cît […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.