Devoratorii de sfinţi

Herta Müller a primit premiul Nobel pentru literatură. În mod normal, acest premiu ar fi trebuit să fie o palmă la adresa imposturii. Da’ de unde! Să mi ţi-i vezi pe ghiermănoi cum, de îndată ce au aflat vestea, se lăbărţau pe (prin) diferite canale – mediul lor prielnic –, secretîndu-şi voluptelnic mîzga! Părea că premiul, în loc să producă un interes viu pentru operele Hertei Müller, a proiectat-o pe autoare direct într-o posteritate mută – aşa se mai înfruptau hrăpăreţii amatori de rating din ea… Situaţia mi-a adus în memorie o legendă hagiografică din secolul al IX-lea: la moartea unui sfînt care trăise vreme de 17 ani sub o scară, ca cerşetor perfect anonim, asupra comunităţii respective s-au revărsat atîtea minuni, încît gloata isterizată, identificînd sfîntul, a dat să sfîşie o bucată de carne din el, un deget, o manşetă, un nasture – orice, numai să se simtă atinsă de har. Episcopul locului, care ştia din ce se nutreşte „credinţa“, a pus să se arunce bani pe spate, pentru a ţine vulgul departe. Cam aşa şi acum: pentru a se înfrupta mai abitir decît alţii din harul Hertei Müller, comentatorii noştri slobozeau întruna cocoşei sonori în eter: ba că-i […]