Dezgheţul criticii

Publicat exact acum un an, apoi iute răsplătit cu toate premiile relevante, volumul de debut al lui Alex Goldiş, Critica în tranşee. De la realismul socialist la autonomia esteticului, n-a avut parte, paradoxal, de o receptare spectaculoasă, iar dezbaterea publică asupra condiţionărilor criticii literare auto­htone sub comunism, pe care cartea ar fi putut-o stîrni, s-a lăsat aşteptată. Deşi alimentată de cu totul alte motivaţii, această stare de lucruri seamănă întrucîtva cu momentul 1967 – subtil radiografiat de Goldiş –, cînd tinerii critici şaizecişti  obţinuseră deja dispensa ideologică a autonomiei estetice, drept urmare, devenea inutil să continue dezbaterile teoretice. Odată lămurit cadrul, trebuia trecut la fapte. Strategia de-atunci a devenit acum simplă inerţie. Odată legitimată perspectiva, se aşteaptă următorul debut.   Regret, însă „talentul“ mediului nostru cultural de a trece poate prea repede peste anumite subiecte stringente n-are cum alimenta decît un discurs dezamăgit. Şi cum nici o dez­amăgire nu-i întreagă fără măcar o fărîmă de patetism, aş spune că, dincolo de orice argumente furnizate de istoria/teoria literară, această carte merită o atenţie sporită, întrucît spune povestea solidarităţii intelectual-umane din primele două decenii ale socialismului real, solidaritate imposibil de coagulat după 1989. Subversiuni, gratuităţi, negocieri Marea întrebare la care Goldiş răspunde […]