Diafanul – privire şi concept

Titlul acestei cărţi, Despre diafan, poate să surprindă şi chiar să inducă în eroare: nu este vorba deloc despre un subiect „diafan“, adică delicat şi graţios, dar cu o urmă de imprecis, de nedeterminat, de feminin şi cochet, cum ar putea părea, ci diafanul este aici un concept foarte tare (dacă putem măsura şi compara tăria conceptelor), pentru că este vorba de a impune şi de a conceptualiza ceva care nu se vede (în primă instanţă, dar nici în ultimă instanţă), dar care, aşa nevăzut, ne permite să vedem în genere orice altceva, orice lucru, precum şi să gîndim, adică să accedem la conceptul unui lucru sau al altuia. Diafanul joacă astfel, prin excelenţă, rolul conceptului. El este prisma transparentă (şi astfel invizibilă) prin care firele de lumină se concentrează, se focalizează, dînd la iveală fiecare lucru, lumea însăşi, permiţîndu-i acesteia să se arate, să devină accesibilă, vizibilă, gîndită.   Anca Vasiliu, Despre diafan. Imagine, mediu, lumină în filosofia antică şi medievală, Traducere de Irinel Antoniu, Editura Polirom, Iaşi, colecţia „Plural“, 2010, 384 p.   Despre ce este vorba? Diafanul este locul pe care îl străbate privirea pentru a ajunge la obiectul vizat şi a-l constitui ca atare. Desigur, străbaterea […]