Cred că, dacă n-aş fi avut posibilitatea, datorită profesiei mele, să fiu continuu în contact cu tinerii, aş fi făcut parte, astăzi, din categoria pesimiştilor irecuperabili, a celor care cred că odată cu generaţia lor se stinge orice urmă de interes pentru valorile spiritului. Optimismul meu bine temperat, chiar şi în momente de criză culturală, socială şi politică, li se datorează şi lor, studenţilor şi elevilor cu care m-am intersectat de-a lungul ultimelor trei decenii; unii dintre ei sînt astăzi profesori, scriitori, jurnalişti, editori, oameni obişnuiţi să dăruiască celor din jur, atenţi la articulaţiile lumii şi preocupaţi să înţeleagă semnele cărţilor, ale vremurilor şi ale semenilor.
Proiectul Observator Lyceum s-a născut tocmai din dorinţa de a le oferi tinerilor şansa de a descoperi că literatura română este un fenomen viu şi de a le oferi prilejul unor întîlniri directe cu scriitorii contemporani. Şi unii, şi ceilalţi au nevoie să se cunoască, şi unii, şi ceilalţi au de cîştigat în urma acestor dialoguri. Ne plîngem adesea că tinerii nu citesc, că numărul celor care cumpără cărţi este în scădere pe zi ce trece, că în marile oraşe librăriile sînt tot mai puţine, după ce au dispărut de tot din oraşele mici şi din zonele rurale. Ne învîrtim, cred, într-un cerc vicios, şi confundăm frecvent cauzele cu efectele. Iar pentru a identifica mai exact cauzele ar fi nevoie să vedem cine şi cum se preocupă să formeze generaţiile viitoare de cititori, de cumpărători de carte, de vizitatori ai muzeelor de orice fel, de colecţionari de artă, de frecventatori ai bibliotecilor, galeriilor, teatrelor şi sălilor de concerte. Impresia mea este că Şcoala a abandonat de multă vreme misiunea de a forma cetăţeni capabili să înţeleagă şi să aprecieze arta, dar şi cetăţeni capabili să înţeleagă, pur şi simplu, societatea în care trăiesc şi diferitele tipuri de limbaje cu care vin în contact. Şcoala ca instituţie a lăsat la latitudinea profesorilor iniţiativa formării gîndirii critice, a gustului şi a capacităţii de înţelegere, şi, deşi dascălii adevăraţi nu sînt puţini, rareori sînt încurajaţi şi stimulaţi oficial să facă performanţă. Dimpotrivă, aş spune că prin acţiunile oficiale, la nivel de minister şi de inspectorate, finalitatea procesului educaţional este să inhibe curiozitatea, creativitatea, spiritul critic, discernămîntul, înţelegerea, tot ceea ce ne defineşte ca fiinţe gînditoare. A susţine că tinerii nu sînt interesaţi de literatură şi de valorile culturale, în general, mi se pare că reflectă mai curînd comoditatea, dacă nu chiar absenţa totală a oricărei viziuni pe termen lung a celor chemaţi să construiască politici şi strategii educaţionale. Cîtă vreme nu li se oferă nici o alternativă viabilă, cîtă vreme nu sînt trataţi ca parteneri în actul educaţional, nu li se poate imputa tinerilor dezinteresul pentru ceea ce nu cunosc şi nu au nici o şansă să descopere. Iar atunci cînd cel chemat să le stîrnească interesul pentru domenii dintre cele mai diverse ale cunoaşterii umane e fie incompetent, fie inapt să transmită nu doar informaţii, ci şi pasiune faţă de disciplina pe care o predă, orice şansă de a afla ce vor tinerii cu adevărat va fi ratată din start.
Am iniţiat proiectul Observator Lyceum şi din convingerea că nu trebuie să aşteptăm mereu ca alţii să rezolve probleme ce trenează de multă vreme în societatea românească. Ceea ce nu se poate schimba dintr-o dată, la nivel global, se poate schimba în timp, cu paşi mai mici, dacă fiecare dintre noi îşi asumă responsabilitatea pentru cum va arăta viitorul. Iar reacţiile elevilor care au umplut pînă la refuz sala din incinta atît de primitoare a Muzeului Naţional al Literaturii Române au fost pe măsura aşteptărilor organizatorilor: deschişi, atenţi la ceea ce avea de spus scriitorul/omul din faţa lor, inteligenţi, spontani, citiţi, interesaţi nu doar de raporturile dintre realitate şi ficţiune, ci şi de mecanismele narative la care recurge un autor pentru a-şi cuceri cititorii, foarte fluenţi în exprimare, elevii de vineri, 17 noiembrie, ne-au cucerit pe toţi adulţii prezenţi la întîlnirea cu Bogdan-Alexandru Stănescu.
Şi cred că, în final, marele beneficiar al întîlnirilor din cadrul proiectului Observator Lyceum este societatea românească, lăsată de izbelişte de instituţiile oficiale, în sarcina cărora intră (sau ar trebui să intre), printre altele, şi educaţia şi asigurarea accesului la cultură.
E un proiect care va da roade bune. E un proiect care a fost iniţiat în mod asemănător de doamna Anemone Latzina deja în anii 1968-1973 pentru elevii de liceu, în condiţii destul de vitrege în comparaţie cu cele de azi, într-o ţară liberă, democratică, cu tineri care au acces în era digitală la un patrimoniu universal în literatură, artă, muzică, film, ştiinţă.
…. „ ..Am iniţiat proiectul Observator Lyceum şi din convingerea că nu trebuie să aşteptăm mereu ca alţii să rezolve probleme ce trenează de multă vreme în societatea românească. Ceea ce nu se poate schimba dintr-o dată, la nivel global, se poate schimba în timp, cu paşi mai mici, dacă fiecare dintre noi îşi asumă responsabilitatea pentru cum va arăta viitorul…. „ …..
Anemone Latzina /Bucureşti merită amintită în raport cu textul de faţă promiţător al autoarei C.M. Participarea activă în sfera publică a creat speranţe ieri şi azi, speranţe care nu se sting:
PAUL CELAN – EINE BIOGRAPHIE
Ein Mann kommt aus Jahrtausenden.
Er muß über Berge
Und wirft sein Haus weg.
Er muß durchs Meer
Und wirft sein Kleid weg.
Er muß durchs Feuer
Und wirft sein Haar weg.
Er muß durch die Hölle
und wirft seine Sprache weg.
Und singt.
Trotzdem.
Dann ertrinkt er
In einem ganz gewöhnlichen Fluß.
Din: Tagebuchtage, Galrev Verlag
jaja das gedicht ist ein gefängnis
und wir sind lebenslänglich
dazu verurteilt
uns bei ihm zu holen
was man so zum leben braucht
wasser und brot
… ce e necesar pentru a trăi
apă şi pâine..
Cu stimă.