Dialogul libertăţii şi libertatea dialogului la Mihai Şora

Deşi redusă ca proporţii, opera lui Mihai Şora1 include un zăcămînt de idei ce-l apropie de marea filozofie europeană. Privite în contextul elaborării lor, principalele lucrări2 ale lui Şora ne arată o oarecare discontinuitate între prima lucrare (Du dialogue intérieur, scrisă şi publicată la Paris), următoarele trei lucrări (Sarea pămîntului; A fi, a face, a avea; Eu & tu & el & ea … sau dialogul generalizat, scrise între 1978 şi 1988 în România comunistă) şi Clipa şi timpul (scrisă şi publicată după căderea comunismului). Această discontinuitate a elaborării este însă respinsă de continuitatea uimitoare a unor teme şi idei care se manifestă din plin în fiecare lucrare a lui Şora. Cea mai importantă dintre ele vizează dialogul, temă asupra căreia Şora a reflectat în permanenţă, de-a lungul întregii sale cariere3. Şora consideră că dialogul interior este cel care ne dezvăluie specificul fiinţei umane. Dintre creaturile vastei noastre lumi, omul este singurul care ne oferă spectacolul unei fiinţe ce posedă în sine un fel de scenă unde în fiecare clipă se angajează dezbateri aprinse între fiinţă şi aparenţă. Este un dialog purtat de o singură voce (a fiinţei) cu cele o mie de voci proteiforme ale părelniciei4.   Arătînd că […]