Dilema vecinului american

Îi găzduisem patrupedul nonagenar timp de două ore. Vorba vine nonagenar, dar dacă-i înmulţeşti vîrsta cu şapte… Treaba e că nu făcusem altceva decît să las bietul animal să facă purici (mă rog), aşa covrig, pe mochetă, lîngă fotoliul în care încercam să le explic unor studenţi, de-la-distanţă via laptop, Teorema lui Rolle. La întoarcere, după ce-şi recuperase cîinele, pensionarul mă invitase la o cafea arabică, jos, la Starbucks. Mi-am tras sandalele în picioare, bucuros să ies, pentru o juma’ de ceas, din rolul de pedagog, să nu mai fiu adică nevoit să dau explicaţii. Ţi-ai găsit… În fond, un Watergate Afară, 97 Fahrenheit, dinspre port nici o briză. În cafenea însă, aer condiţionat, trei mese cu fotolii de răchită, ne aşezăm la cea din colţ. De la primele replici aflu că vecinul e veteran al Războiului din Coreea, că îl preocupă istoria şi politica şi suferă pentru căderea în desuetudine a sistemului electoral american. După care simt cum, treptat, aflîndu-ne noi în an cu alegeri pentru Casa Albă, omul ajunge cumva să se scuze, ca american, pentru jocurile de culise ale politicii, numai alianţe de faţadă, cumetrii, concentrare de putere, trafic de influenţă. Or, eu, venit cîndva din Europa, […]