Dilemele unui traducator

Don Quijote la 400 de ani

  • Recomandă articolul
O noua versiune integrala a uneia dintre cele mai traduse capodopere ale umanitatii Trebuie sa mentionez de la inceput o realitate coplesitoare, pe care mi-a mai fost dat sa o constat si cu prilejul celorlalte traduceri ale mele din opera lui Cervantes: operele lui, mai mult decit ale altor autori clasici, isi contin, uneori chiar explicit, aproape tot instrumentarul critic ce va alimenta fluviul comentariilor si interpretarilor care, de patru veacuri incoace, se succed intr-un ritm si un volum tot mai coplesitoare. Textele lui Cervantes, toate, nu numai romanul sau maxim, au de asemenea un grad inalt de ambiguitate si de echivoc care favorizeaza proliferarea celor mai divergente – si mai contradictorii chiar – lecturi. Autorul isi foloseste opera, si in primul rind pe Don Quijote, ca pe un paravan de auto-ocultare printr-un imens joc de speculatii (in toate sensurile, inclusiv in cel de specularizare) si de „sicane“ (si de data asta in toate acceptiile, de la strategiile de derutare pina la mecanismele de retardare si de blocare a fluxului narativ, a initiativelor de abordare de orice fel sau a entuziasmelor schematizante si reductioniste). Un singur exemplu, aplicabil chiar in domeniul traducerilor: abstractie facind de ceea, se stie teoretic si […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }