Dimensiunea nocturnă a Celuilalt

Într-una dintre prelegerile ţinute la Collège de France, în 1975, vorbind despre anormalitate, Michel Foucault plasa monstrul la întretăierea domeniilor juridic şi biologic. Monstruozitatea ar fi, potrivit filozofului francez, o încălcare gravă a legii, o contradicţie a acesteia, combinaţia „imposibilului cu lucrul interzis“. Un proces de hibridare fascinant, revelator al regimului nocturn în care se mişcă, de foarte multe ori, alteritatea, în special cea radicală, dacă ar fi să ne raportăm la terminologia istoricului Lucian Boia (Între înger şi fiară, Humanitas, Bucureşti, 2004). Numai că includerea Celuilalt în clasa diferitului absolut nu este imuabilă; în funcţie de spaţiu şi de timp, de evoluţia centrului, alteritatea obişnuită se poate deplasa cu paşi mărunţi sau repezi spre teritoriul alterităţii radicale. Constantă pare să fie numai ameninţarea decăderii din limitele normalităţii, orice făptură umană fiind, în condiţiile date, susceptibilă de a aluneca, la un moment dat, pe tărîmul celălalt, adică în universul teratologicului.   Această deplasare continuă a alterităţii dinspre regimul diurn către regimul nocturn şi înapoi reprezintă un subiect predilect al textelor româneşti vechi. De ea s-a arătat îndeobşte preocupat, în două dintre lucrările sale, regretatul profesor Dan Horia Mazilu. Cu un titlu care trimite de la bun început la dimensiunea etică […]