Dimineţile pierdute

Morgen, filmul lui Marian Crişan: România noastră cea de toate zilele, cu declasarea ei, colocvialitatea, trăncăneala, tăcerile ei nepăsătoare, cu agresivitatea care ţîşneşte dintr-odată, de parcă i-ar păsa de ceva. Vameşul român nu înţelege ce are vameşul maghiar cu oamenii, vameşul maghiar nu înţelege ce are vameşul român cu regulile. Şi chit că-l înţelegem pe cel care vrea să joace după reguli, cel care joacă „după oameni“ e mereu mai simpatic, iar ţara noastră, cum spune adagiul arhicunoscut, e tristă, plină de umor. Nelu Manciu trăieşte la Salonta şi pescuieşte prin împrejurimi, ori în România, ori în Ungaria. Are o soţie ca vai de capul ei, dar este el însuşi un vai în persoană. Într-o zi, se întîlneşte cu un imigrant turc, care a ajuns în România nu se ştie cum, şi-i promite că-l va ajuta să ajungă în Germania. Ceea ce nici măcar din România nu e foarte uşor…   Cred că tensiunea filmului îşi are originile în tăcerea personajului principal. Cu Nelu Manciu (interpretat de András Hatházi) nu se poate sta la taclale. Nu discută nici cu soţia lui (Elvira Rimbu), nici cu cumnatul (Dorin C. Zachei), nici cu poliţiştii de frontieră (Levente Molnár, Răzvan Vicoveanu). Spune doar […]