Din amintirile unui student intirziat

  • Recomandă articolul
In 1995, cind am fost acceptat ca bursier NEC, aveam 37 de ani. Predam de sapte ani literatura romana (si alte cursuri mai mult sau mai putin inrudite: retorica, naratologie, sau inevitabilele ore de limba romana pentru studenti straini) la Facultatea de Litere din Bucuresti. Avusesem o bursa de un an la Universitatea din Viena, unde reluasem studiile de mult abandonate de teorie a metaforei, apoi predasem trei ani la aceeasi universitate, cam tot din ce se cerea studentilor inscrisi aici la romana: cursuri practice de limba, prelegeri si seminare de literatura, cultura si civilizatie, lingvistica… Aminam la nesfirsit scrierea tezei de doctorat. Asteptam ziua in care sa ma asez tihnit pe citit si pe scris, sa ajung si eu, macar in ceasul al doisprezecelea, sa am, ca orice universitar, „domeniul“ pe care sa-l stapinesc ca nimeni altul. Candidatura la Colegiul Noua Europa trebuie sa fi fost inca una din nenumaratele strategii de aminare, la care ma dedam cu zel si mustrari de cuget. Ma amageam ca, in caz ca voi reusi, bursa obtinuta ma va elibera de necazurile financiare pe care obisnuiam sa dau vina pentru starea de continuu provizorat si-o sa-mi dea prilejul sa ma pun pe fagasul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }