Din caietul de prezentare a proiectului Voteaza literatura tinara!
- 20-07-2004
- Nr. 230
-
Luminita MARCU
- Actualitate
- 0 Comentarii
„Ce-i uneste pe cei sapte tineri prozatori propusi de Polirom? Nimic? Sint de virste diferite (desi in limitele douazeci si-treizeci si), scriu foarte diferit, multi nu se cunosc intre ei. Sint din zone geografice diferite. Nu le poti aplica aceeasi grila teoretica de lectura. Sint deci tot ce poate fi mai opus spiritului desantist, generationist care obsedeaza inca de la inceputuri literatura romana. Lucrurile stau asa pentru ca nu avem de-a face cu un proiect literar, ci cu unul editorial. Polirom a inteles riscul si a invitat mai multi tineri sa participe la aceasta aventura. Un tinar e vulnerabil singur. E deja o regula nescrisa: la inceputul carierei lor, scriitorii romani s-au aparat in «haita» – a se intelege cenaclu, antologii, «generatii». Insa prea putini tineri au simtit gustul «protectiei» unei edituri mari. In acest sens, cei sapte de acum sint foarte norocosi. Isi pastreaza individualitatea, au volume de sine statatoare, nu trebuie sa se chinuiasca sa-si gaseasca obsesii sau tehnici comune si in acelasi timp sint protejati de o umbrela institutionala puternica. Patru dintre cei sapte au cunoscut deja gustul succesului sau au confirmat cumva (T.O. Bobe, Lucian Dan Teodorovici, Radu Pavel Gheo, Dan Lungu), au aflat ce inseamna […]