Din dosarul romanului românesc
Şerban AXINTE - Definiţiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Călinescu
- 24-08-2012
- Nr. 638
-
Bianca BURŢA
- CRITICĂ LITERARĂ
- 0 Comentarii
După trei volume de poezie, în general bine primite de critică, Starea balanţei (1996), Pragurile Apeiron (1999) şi Lumea ţi-a ieşit aşa cum ai vrut (2006), după – deja! – cîţiva ani buni de comentariu literar relativ constant în publicaţii ieşene, bucureştene şi nu numai, după, în fine, un stagiu doctoral cu o teză despre începuturile romanului românesc, finalizată în 2010, Şerban Axinte (n. 1976, cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie „Al Philippide“ din Iaşi) debutează ca istoric literar cu o carte consacrată primelor articulări teoretice autohtone vizînd specia romanului. „Devenirea“ românească a romanului Definiţiile romanului ar vrea să contureze ficţiunea critică a unui „proiect teoretic al romanului românesc“, proiect ce evoluează timid, dar sigur de la reflecţia naivă asupra unor traduceri (în special din franceză) – în prima jumătate a secolului al XIX-lea – la interogaţia legitimă cu privire la necesitatea autohtonizării speciei (odată cu generaţia paşoptistă) şi, după destule tatonări, la dezbaterile suscitate, în perioada interbelică, odată cu evidenta maturizare a romanului românesc (şi, de fapt, a literaturii române). Tînărul cercetător urmăreşte, pe un traseu de creastă, aventura acestei „deveniri“ româneşti a speciei – cu metamorfoze care corespund unor etape de creştere, ca într-un scenariu structurat de viziunea […]