Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
DIN FOIŞOR. Despre o anume Bucovină
- 17-06-2011
- Nr. 579
-
Liviu ANTONESEI
- Rubrici
- 19 Comentarii
Am numit de mai multe ori anul literar trecut drept un „an al romanului“, prima oară cînd abia trecuse puţin de jumătatea sa. Nu m-am înşelat. De altfel, acest fapt avea să fie constatat şi de criticii literari înainte de sfîrşitul anului. Indiferent de reuşitele altor genuri – şi nu au fost puţine nici în poezie, de pildă! –, un an în care apar cel puţin zece „aşi“ şi doisprezece pînă la cincisprezece „popi“, după taxonomia sui-generis inventată de mine în articolul din iulie anul trecut, publicat în această rubrică, este un an al romanului, al genului literar „greu“, cum s-ar spune. Să ne reamintim că, anul trecut, au apărut excelentele noi romane ale unor autori precum Radu Aldulescu, Nichita Danilov, Ioan Groşan, Ovidiu Nimigean, Radu Pavel Gheo, Liviu Bârsan, Gabriela Adameşteanu etc. Aglomeraţia de romane bune şi foarte bune a fost atît de mare încît au avut deja dificultăţi şi juriile care acordă premii literare. Nu intru în detalii, amintesc doar că „juriul de nominalizare“ al USR a uitat două din romanele importante ale anului trecut, ceea ce a prilejuit un comunicat din partea „juriului de premiere“, fapt neobişnuit în istoria acestor premieri de la adoptarea sistemului dublei jurizări […]
@Domnule Cultui, stimati domni si doamne care scrieti sub diverse nume si comentati articolele domnului L.Antonesei
A aparut o problema. Sunt banuita si acuzata (http://www.dorintudoran.com/2011/06/16/bloomsday-un-poem-de-serban-foarta/#comments) ca am scris comentariile semnate de domniile voastre. Cred ca ar trebui sa fiti nemultumiti, ca nu sunteti luati in serios. 🙂
In ceea ce ma priveste, eu nu am nevoie sa ma ascund sau sa ascund ce gandesc. Ma exprim civilizat chiar si atunci cand critic pe cineva(poate doar mai putin banal decat majoritatea celor care polemizeaza pe o tema sau alta)si nu am nevoie sa injur sau sa vorbesc din umbra, cu cei care nu se bucura, pe moment, de stima sau respectul meu.
@Domnului Liviu Antonesei
”Tehnica” dvs.(indelung exersata si predata ”discipolilor”), de a nu ”vorbi” cu cei care va critica ”scrierile” sau prestatiile intelectuale din spatiul public, nu e decat un mecanism de aparare al Eului si nu are nimic de-a face cu civilizatia, cu inteligenta, cu dezbaterile culturale sau literare. Nu toata lumea care nu e de acord cu”prostioarele”pe care le debitati uneori, care va ironizeaza si spera sa va dati seama ca gresiti, va injura sau va devine dusman. Cred ca prea usor cadeti in ”fandacsie”, cum sincer recunoasteti intr-un interviu, si prea usor puneti in carca altora gandurile dvs. negative. Daca cititi studii serioase de psihologie, gasiti cu siguranta si indemnul de a spune un nu clar si argumentat lucrurilor cu care nu sunteti de acord. Acceptarea neconditionata, lipsita de analiza si de spiritul critic nu aduce nimic bun pentru personalitatea umana.
@) Gheorghe Campeanu
…in ce priveste ajutorul in documentare, desi ar fi fost bine sa nu fi fost nevoie, adica sa nu existe speciile cu pricina…
@ InimaRea @ Liviu Antonesei
Multumesc pentru indrumarile spre intelegera vocabularului curent.
@) Gheorghe Campeanu
Se refera la o persoana care sta mai mult prin Bamboo ori prin cluburile de fite din Dorobanti decit la vreun loc de munca ori de invatatura. Nu stiu ceva comun cu generatia noastra, poate de unde nu existau cluburi de fite pe atunci. Nu pot spune malagambist, ca Sergiu avea stil. Ar putea veni de la „coca”, dar nu sint sigur.
În 2009, a apărut Atlas de mitocănie urbană, lansat de Radio Guerilla. Căutaţi-l şi vedeţi acolo ce nivel de mitocănie desemnează „cocălar”.
Si pe mine m-a convins imparabil criticul @cultui de justetea si imanenta pozitie sale lipsita de orice parti pris cind scrie „Nu vreau sa jignesc pe nimeni. Este o pierdere de timp, dar tin sa precizez: nu e vorba de o polemica mai veche (ceea ce reprosez eu exista in TOATE textele domniei tale – de ce reprosul meu trebuie sa fie ecoul unui mobil trecut?), nu e vorba de carte, pe care nu am citit-o si nici nu planuiesc, ci de ingimfarea autoritara a unor mediocri care nu-si mai incap in piele.” Ante-postarile fac inutile comentariile mele.
As dori sa rog un binevoitor sa-mi traduca semnificatia „conceptului” cocalar, daca e posibil, in registrul limbii anilor 70’s. Este un cuvint pe care l-am auzit in ultimii ani si al carui sens imi scapa, fiind in bejenie de 35 de ani si ramas la limba romana a acelei perioade. Multumesc anticipat.
@) Inima Rea, Vasile Gogea
…parerea mea este ca stricati orzul pe giste. Dar, ma rog, e orzul vostru. Pe de alta parte, nu exclud ca toata vinzoleala asta sa faca bine cartii, sa atraga atentia asupra ei. Limes nu este o editura (si) comerciala, asa ca orice fel de promovare cade bine!
@cultui scrie: „Nu vreau sa jignesc pe nimeni. Este o pierdere de timp, dar tin sa precizez: nu e vorba de o polemica mai veche (ceea ce reprosez eu exista in TOATE textele domniei tale – de ce reprosul meu trebuie sa fie ecoul unui mobil trecut?), nu e vorba de carte, pe care nu am citit-o si nici nu planuiesc, ci de ingimfarea autoritara a unor mediocri care nu-si mai incap in piele.”
Aici nu e „pierdere de timp”, de vreme ce se vorbeste despre „ingimfarea autoritara” a unor „mediocri” care citesc, de pe pozitia unui „doct” ignorant. E vorba, clar si direct, despre pierderea, pur si simplu, a bunului simt, chiar critic si substituirea lui cu o foarte inabil disimulata frustrare de… vecin al „caprei”! Poate sa nu-ti placa Bucovina lui Radu Mares, dar de ce sa necinstesti „bucoavna”, mai ales cind recunosti ca n-ai deslusit-o?
Aşadar, „vomă” e adiere critică. Iar „ţinta criticii” nu sînt judecăţile literare ale autorului ci este „abundenta patimii de autoreferentialitate”. Jenibilă expresie – abundenţa patimii; în totului tot, o expresie dorindu-se strivitor-ironică şi eşuată în aproape agramatism. La asta duce „abundenţa patimii” pesemne.
Liviu Antonesei parează „optimist”, cum îi e felul: „…omul se descarca aici si nu da cuiva in cap pe strada”. Diagnosticul e precis – „omul” ţine să dea în cap şi, dacă n-are curaj a o face pe stradă, o comite cu tot curajul pe net, ca un adevărat cultui (o veni de la „cultu-i”, parodie a lui „Vrednic este”?) Aşa e, „omul” nu comite o crimă, doar o mitocănie. Ar trebui să fim învăţaţi cu asta, să nu mai ieşim pe stradă ori pe net fără a ne-ncuraja că poate scăpăm şi de data asta, nu ne-o da unu-n cap. Sau, dacă totuşi, nu ne-o omorî.
Dar ce-l poate scoate din minţi pe „om” autorefenţialitatea”! N-ar trebui să ne referim la ce-am mai spus/scris/publicat? Ar trebui – pentru a-i menaja, „omului”, marota – să mimăm sfiala de a ne spune părerea într-o privinţă ori alta. În nici un caz – dar strict în nici un – să nu sugerăm, măcar, c-am mai abordat tema, autorul, cartea. De teama de a nu alimenta patima şi-aşa abundentă. Corectitudinea politică ne-ar cere să ne scuzăm că avem o reputaţie – în virtutea căreia şi sîntem invitaţi a publica la OBsC – şi să ne reinventăm de fiecare dată, ca debutanţi în ale publicisticii.
Poate că n-ar merita să mă opresc la „omul” abundent pătimaş – Liviu Antonesei sigur aşa crede – dacă nu m-ar deranja faptul că scrie îngrijit – afară de pîrdalnica exprimare abundent confuză. Mi-e tot mai greu să accept ideea că poţi fi şi cultivat, şi cocălar – găsesc că e contradicţie în termeni. Bine, accept anumite situaţii, cînd abundenţa excede recipientul şi patima dă pe dinafară – dacă ţi-a sedus nevasta, să zicem, fie şi-acum 30-40 de ani. Ori mai în zilele noastre să se fi-ntîmplat? De-ăştia-mi eşti, maître, nu te laşi, tot nu te laşi? Lucid privind, ai cam fi vinovat, atunci. Deja, mă simt abundent invidios, copt pentru pătimaş justiţiar.
Nu vreau sa jignesc pe nimeni. Este o pierdere de timp, dar tin sa precizez: nu e vorba de o polemica mai veche (ceea ce reprosez eu exista in TOATE textele domniei tale – de ce reprosul meu trebuie sa fie ecoul unui mobil trecut?), nu e vorba de carte, pe care nu am citit-o si nici nu planuiesc, ci de ingimfarea autoritara a unor mediocri care nu-si mai incap in piele. Nu va dau decit doua mostre de critica profunda: “M-am gîndit, probabil copilăreşte, că, dacă aveam să evoc această împrejurare de lectură, aş fi fost suspectat că mi-a plăcut atît de mult romanul şi că l-am apreciat atît de mult dintr-un fel de „solidaritate bucovineană“ şi nu din pricina valorii sale literare excepţionale. Acum, de vreme ce romanul a fost adoptat şi de public, şi de critică şi laureat cu unul dintre cele mai importante premii literare ale momentului, pot vorbi şi despre asta. E o mare eliberare.” Fara comentarii. Si, intr-o romana aproximata pe cind autorele umbla “cumva pe urmele lui Gusti” (totdeauna asocierea, fie cit de pernicioasa, cu un nume sonor asigura transferul partial al aurei termenului afectat): “Finalul. Da, finalul, tragic şi absurd, care ar putea să pară fără motivaţie compoziţională, pentru că nimic nu-l prevesteşte de-a lungul celor aproape 500 de pagini, deşi foarte mici semne sînt lăsate, ca în nişte butelii de sticlă, la apă.” Nu ne ramine decit sa lansam si noi o butelie de sticla, la gazeta: care este tinta acestei rubrici? Sa vinda carti? Sau sa rida de ele, ca in anecdota cu gloaba dusa la iarmaroc? Sa vada lumea ce pretuit era autorul de catre marele Noica (o minciuna sfruntata)? Sa avem un loc in care sa birfim la nivel de specimene de lucru pentru colegii de breasla ai autorului? Sa ne simtim bine in cadrul unei bisericute din perimetrul careia sint exclusi cirtitorii si obraznicii? Totul e o rusine.
@) Ovidiu Pecican
…si nici macar nu stiu daca asta este vorba ori despre un conflict mai vechi sau un fel de polemica, asa mai cotita, legata de carte, nu de stilul meu. dar ce conteaza? omul se descarca aici si nu da cuiva in cap pe strada!
Observa, te rog, ca lumea e excedata de autoreferentialitatea scriitorilor. I-ar prefera, pesemne, mai impersonali, stersi, eventual absenti cu totul.
Cum iti explici ca autoreferentialitatea ego-literatorilor privilegiati de televiziuni sau cea a politicimii nu dweranjeaza deloc?
Suntem iritabili la poeti, pesemne.
@) Inima Rea
Cu difuzarea de carte chiar e o problema. Editurile mari se descurca mai bine in aceasta privinta, cele mai mici, indiferent de calitatea produselor lor, mai greu. Eu am norocul ca mai primesc unele carti de la autori sau editori, dar uneori imi iese par alb cautind o carte prin librarii. Am descoperit ca unele edituri iti trimit cartea in sistem ramburs, daca o soliciti…
@) Cititor contrariat
…ca de cit sa va luati dupa impresiile de cititor ale un scriitor si chiar dupa cele ale unui critic literar, mult mai avantajos pentru d-voastra ar fi sa cititi pur si simplu romanul si sa va faceti o impresie neintermediata de subiectivismele noastre!
Citesc chiar in acest numar al „Observatorului Cultural” o recenzie a domnului Paul Cernat, colegul dumneavoastra de site (si de revista), care scrie ca romanul „Cand ne vom intoarce” nu e atata de grozav pe cat a fost de laudat si de premiat. Vad ca domnul Cernat se delimiteaza si de optiunea Juriului USR, care a dat premiu la „Proza” romanului „Cand ne vom intoarce” si a neglijat „Provizoratul” Gabrielei Adamesteanu.
Domnule Antonesei, ati scris ca acest roman este „un vîrf al prozei noastre din toate timpurile”! Nu credeti ca exagerati?
Argumentele domnului Cernat le-am citit, as fi curios sa le aflu si pe cele ale dumneavoastra. Aveti cuvantul:
De cînd frecventez Foişorul. am făcut o listă cu cărţile de citit. Multe din ele sînt de negăsit în librării. Eşti sigur că toate aceste cărţi (mai) există?
Tinta criticii mele (catalogata atit de imatur, de prompt si de abuziv drept “insulta”) este o constanta obositoare, o marca stilistica indelibila. Autorele personal, cit si cititorii interesati (daca or fi) pot lesne constata abundenta patimii de autoreferentialitate. Nici nu e de mirare ca un autor atit de igolatru nu accepta nici cea mai marunta adiere critica, dar este un neajuns ce se cere corectat. Se vede cu jale ca simpla constatare din partea unui cititor neutru a unei nereusite este considerata un act de agresivitate, calomnie, reavointa ori obtuzitate. Cititorii n-au decit dreptul de a lauda cu spor sau a constata prin milc.
@) Cultui
Ma limitez sa trimit la articolele de anul trecut, cel de bilant si cronica la romanul asupra caruia am revenit. Nu trebuie sa fii vreun geniu sa obervi asta, era suficient sa fii atent la fenomenul editorial si, de buna seama, sa mai si citesti cite ceva! Pentru sudalme, n-ai nevoie nici de asta!
Adica de la voma. Nu pare a exista tema, autor, produs finit luat in discutie fara ca importantul Antonesei sa nu se plaseze spontan in mijloul universului discutat. El a spus, el a prezis, el a fost, el a cunoscut, el a rumegat si el a scris personal surprinzindu-se cit de talentat este. Aceasta rubrica este, e fapt, jurnalul extrovetit al unui megaloman fara leac, fara rusine. Putina modestie ar fi benefica, atit pentru autor, cit si petru cititori.