DIN FOIŞOR. Stahanovismul, armă de război (II)

Încheiam prima parte a acestui articol cu menţionarea acelei dimensiuni a operei lui Noica axate pe ideomatic, în care acesta părea să facă jocul stadiului final al ideologiei vechiului regim, naţional-comunismului. Să nu ne grăbim cu acuzele! Noica fusese naţionalist, ba chiar unul radical!, pe vremea cînd comunismul autohton era internaţionalist în toate  – de la leadership şi chiar membership pînă la ideologia ca atare. Cred că Noica şi-a redescoperit această dimensiune, profitînd el de reorientarea ideologică a regimului, pentru a avea succes la nivelul unui public mai larg. Nu ştiu dacă Noica însuşi mai credea efectiv în virtuţile etnicismului, dar că n-a fost vreodată un adept al democraţiei liberale sînt convins. Privesc, deci, această parte a operei sale ca rezultatul unui „tîrg“ reciproc avantajos, chiar dacă nu s-a semnat un contract efectiv. Poate Noica a crezut că „sacrificiul“ era necesar pentru publicarea operei propriu-zis filozofice. Oricum, acest fapt ne conduce la necesitatea de a radiografia, sumar, relaţiile celor doi cărturari cu regimul comunist.   Desigur, contactul cu prima etapă a comunismului românesc a fost unul contondent – restrîngerea treptată a libertăţilor, urmată rapid de procese politice, închisoare şi domiciliu obligatoriu, Marino în Bărăgăn, Noica la Cîmpulung. Aplicarea strategiei a […]