Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Din nou despre proza noastră tînără
Răspuns criticilor mei
- 02-10-2008
- Nr. 443
-
Paul CERNAT
- Literatură
- 14 Comentarii
Cînd am scris articolul despre proza noastră tînără nu m-am gîndit că va face asemenea valuri, de la bloguri şi site-uri la presă cotidiană şi culturală. Unii m-au mustrat că dau directive literaturii ca un secretar de partid, că îi aşez pe scriitori în paturi procustiene, hăcuindu-le firescul de dragul îmbîcselilor cu pretenţii şi că adopt prematur poze bătrînicioase. Mult mai calm şi mai rezonabil, în Suplimentul de cultură, Bogdan-Alexandru Stănescu m-a căutat la exemplele canonice, pentru că, într-un text al meu, fiecare cuvînt trebuie să fie definitiv. De ce l-am pomenit în „lista“ mea pe Barth, adversar al capodoperelor, şi nu pe Joyce sau pe Musil? De ce m-am referit doar la roman? De ce Războiul sfîrşitului lumii şi nu altceva? (am găsit ad litteram observaţia asta şi pe blogul terorista.ro.) Acelaşi critic mă situează în compania onorantă a „sociologului stîngist“ Mihai Ralea, din De ce nu avem roman, şi invocă, ironic, replica faimoasă a lui Camil Petrescu, încă nedebutat ca romancier. Interesant, Bogdan-Alexandru Stănescu lasă impresia că sub incidenţa respectivei replici ar intra şi „monumentalul kitsch sămănătorist“ din La Medeleni, uitînd că acelaşi anticalofil Camil întîmpinase elogios romanul lui Teodoreanu. C. Rogozanu, tot în Suplimentul de cultură, […]
Aveti dreptate. denumirea de „proza tinara” e provizorie si vaga. ea tine, pe de o parte, de brandul editorial atasat ei in 2004 si, pe de alta parte, de perceptia mai generala asupra ei. intr-adevar, ea nu are o relevanta in planul specificitatii literare sau dincolo de contextul receptarii actuale. voi mai reflecta la termenul-eticheta care i se potriveste, in cazul in care e nevoie de asa ceva. nu am incercat insa acum o sistematizare pe „serii si grupuri” din unghiul teoreticianului sau istoricului literar, ci am avut in vedere o categorie – sociologica – de virsta a prozatorilor, pentru ca fenomenele la care fac referire in articole(e) ii afecteaza in special pe ei si literatura lor.
Aveti dreptate cand sugerati ca un punct de plecare al oricarei analize este studierea temelor si ca o forma utila de clasificare ar putea pleca de aici. Apropo de asta, exista o antologie de proza scurta aparuta in 1997 la University of Pittsburgh Press, sub titlul ‘The Phantom Church and Other Stories from Romania’; e realizata de Georgiana Farnoaga. Antologia e structurata pe teme. Mi se pare, de departe, cea mai buna forma de a prezenta o literatura si de a gandi o antologie; pe langa importanta de natura academica a unei astfel de abordari, poti ajunge intr-un spatiu editorial relativ restrans la o oarecare profunzime. Si ar fi o discutie bazata pe principii, pe teme fundamentale, iar nu pe mofturi. (Nu ca as fi citit aici, in ‘Observatorul cultural’ ceva bazat pe mofturi, astea se publica in alte parti.)
Nu am fost clar. Incerc acum, Nu ceream precizări privind perioada la care se referea Paul Cernat ci contestam pertinența pseudo-conceptului adjectival de proză tînără. Atât. In anii 70-80 critica de la Luceafărul juca pe toate corzile acestui termen. Atunci ca și acum contest capacitatea acestui termen de a da seama de fenomenul literar in cadrul specificității acestuia. Dl Paul Cernat are desgur mijloacele intelectuale ca să găsească o formulă potrivită fără să facă tot o apă si-un pamînt o literatură diversă care nu este definită nici de vârsta autorilor nici de tematica tinereții, tematică care rămâne și e de inventariat (amor, drog, curaj,dor de aventură, de emigrare sau ce o mai f,i)
chiar mi-e apropiata proza asta tinara, cu neajunsurile si cu meritele ei. am pus niste accente apocaliptice in plus pentru a atrage mai bine atentia asupra unor probleme mult mai complicate decit le-am descris eu aici. tare m-as bucura sa asistam, in realitate, nu la o apocalipsa, ci la un nou inceput al prozei. pe bune.
Domnule Paul Cernat,
Înainte de orice – vă justificaţi excesiv în acest articol, deşi aveţi dreptate.
Ceea ce nu acceptaţi – nu se vede în textul de faţă – este faptul că s-a ajuns la această „zaveră” din cauza dvs. personal, dar şi din cauza celorlalţi critici ” de întâmpinare”. (Dar dvs. aveţi meritul incontestabil de a fi arătat ochiurile slabe ale plasei…) Punctele acordate în plus de-a lungul timpului unor autori imprecişi, se răzbună acum. Aţi supralicitat cărţile tinerilor prozatori, care deja nu mai sunt tineri, dar nici maturi din punct de vedere literar n-au ajuns. Nu doar ca să-i încurajaţi, cum susţineţi, ci şi din alte motive. Supralicitaţi în continuare, dvs. şi ceilalţi critici ai momentului, cărţi debile – şi asta mai ales din alte motive. Exemple sunt cu duiumul. Iar dl. Daniel Cristea-Enache îşi pierde din ce în ce mai mult capul când e vorba să elogieze autori minori, dar despre care, iniţial, a scris elogios sau cel puţin amabil… Deh, orice om ţine la părerile lui, mai ales critice… până dă cu oiştea în gard!
Ceea ce surprinde, pentru cititori – şi eu sunt unul dintre ei, unul versat, recunosc – e că duceţi un dialog al surzilor. Dvs. spuneţi una – că proza noastră actuală e la pământ, poate nu chiar la pământ, deoarece avem o capodoperă…, şi subscriu fără rezerve la punctul dvs. de vedere – că e la pământ, dacă asta vă încălzeşte cu ceva – cât despre capodopera, mai vedem – , iar cei ce „contraatacă” împing dezbaterea în zone derizorii.
Pentru a tranşa discuţia propun un exrciţiu (pe care nimeni n-o să-l facă): să citim fiecare dintre noi câteva pagini din „Amintiri din casa morţilor”(Dostoievski) sau din „Casa cu coloane”(Faulkner) şi apoi câteva pagini din oricare carte de proză scrisă de un autor exhibat de edituri şi de publicaţiile de profil, după care să evaluăm gustul şi dezgustul – la propriu – pe care le avem.
Concluzia: Până departe nu mai e mult – punctele din oficiu date până acum atât de dvs, cât şi ceilalţi critici literaturii minore, se răzbună…
Contextul fiind ca proza noastra tanara este inclusa intr-o literatura a unei intelectualitati care a ratat recuperarea Basarabiei, monarhia, fezabila lustratie, occidentalizarea infrastructurii documentării si altele, chiar asta se si cere criticilor, ca oameni cu o buna cunoastere de sus a intravilanului, sa dea directive literaturii, orientari si indicatii constructive, daca nu ca un secretar de partid, atunci macar ca Maiorescu, Lovinescu si chiar Manolescu, Crohmalniceanu sau Zigu Ornea.
Dl Paul Cernat a devenit cel mai important critic roman din momentul in care s-a opus in 2007 acelui tsunami promotional care a lansat Orbitor 3, bestseller ale carui secvente de kitsch stiintific sunt de o monumentalitate mai putin digerabila decat kitschul samanatorist din La Medeleni.
Dar curajoasa punere in discutie acum a prozei tinere ramane neispravita daca eminentul critic Paul Cernat nu va urca si mai sus, avand a raspunde la interogatia tuturor veleitarilor cum ca pe ce shortcut s-ar putea ajunge azi, cand capodoperele nu renteaza cat produsele pop, la succesul de piata garantat.
Adevarul e ca toate observatiile critice postate aici au si ele dreptatea lor si se pot aplica oricarui text care ar purta subtitlul acesta.
Cat despre mersul la bere, cate dezbateri ale literaturii romane nu s-ar stinge in fasa daca in locul statuii marmoreene de pe hol nu s-ar plasa un bar (si in spatele tejghelei un intelept, gen Haruki Murakami, care sa asculte si sa zica din cand in cand: da, maestre).
Dlui Dan Culcer: Cred ca P. Cernat numeste literatura tanara (cu o terminologie care depinde de timp, asadar) literatura scrisa in ultimii 15 ani de autori care au acum intre 35-45 de ani. Cred ca descrie asta intr-un articol precedent. Probabil ca o discutie completa ar trebui sa cuprinda toata literatura scrisa in perioada 1990-2010; o s-o faca mai tarziu cineva, daca subiectul o sa merite atentia, desigur, si daca nu va fi inlocuit la vremea aceea de o sinteza asupra evolutiei jocurilor electronice, de la Quake I pana la FIFA 09 (a carui lansare e asteptata cu sufletul la gura de toata intelectualitatea noii noastre patrii europene, saptamana viitoare).
Fiindca dau note unor scriitori pe care nu sint in stare sa-i priceapa, pun virgule intre insi care n-au nimic de impartit, si ce frumos mai suna „altminteri interesantul Burroughs” si „capodopera” si bla-bla-bla, ar fi chiar comic, daca n-ar fi trist; astea-s simptome de batrinete prematura
Una din cele mai interesante dezbateri din ultima perioada. Literatura romana are nevoie de asa ceva. Nu cred ca va exista o sedimentare a valorilor, ca se va descoperi dintr-o data panaceul care sa o scoata din marasmul actual, dar este un pas inainte, o privire lucida de care era nevoie dupa entuziasmul ultimilor ani. M-as bucura sa existe si un raspuns din partea domnului Cristea-Enache, dar si din partea altora.
Felicitari domnului Paul Cernat pentru initiativa si pentru polemica iscata.
Din nou despre proza noastră tînără. Un titlu bizar. Proza tinerilor, poate ar fi mers. Exista si proza batrâna, desigur. Care va fi ea? Se pot imagina proze tinere scrise de batrani? De la ce vârsta începe batrânetea prozei? Dar a autorilor? Altfel, apreciez analizele lui Paul Cernat.
Dan Culcer
tare greu trebuie sa fie sa faci distinctia intre chestiuni intime, de discutat in particular, si probleme care ii privesc pe toti cei care sunt interesati de literatura, nu conteaza din ce motive. Te-ai cam ratacit prin labirinturile de aici….
devine plictisitor, deja era plictisitoare partea a doua, opreste-te
dar voi nu sunteti toti colegi la facultate? de ce nu discutati la o bere kestiile astea? e interesant pt. cititori sa afle cum se ciondanesc cernat si cristea-enache, dar cred ca discutiile astea se pot purta si-n particular..
Cred ca articolul din numarul 437 (aparut pe 21 august) a trezit atata interes pentru ca a adus in discutie pentru prima oara intr-un cadru tematic unitar literatura din perioada 1990-2010, cu o abundenta cuprinzatoare de exemple. Au mai existat incercari, dar cred ca ele nu au atras atata atentie pentru ca fie nu trecuse suficient timp, fie temele discutiei nu erau suficient asimilate, fie cadrul de dezbatere nu exista inca. Iar cele cateva carti publicate deja in care unii critici si-au reunit articole din reviste – nu pot avea/produce/izvodi aceeasi viziune cuprinzatoare. In articolul din 437 apare tocmai aceasta viziune de ansamblu asupra perioadei literare a tranzitiei, si aceasta tema e majora. Daca altcineva poate analiza mai bine, sa o faca mai bine, tema e deschisa (dar usor de discutat nu e). Ar trebui sa spun ca, din pacate, in multe dintre textele critice pe care le citim azi descoperim cu surprindere ca pe primul plan autorul pune impresiile sale, simtamintele sale in fata textului, viziunea critica izvorata pesemne din amintirile sale din copilarie si alte chestiuni de care nu ne pasa prea mult; dar cu ele (vai!) se face critica literara pe lumea asta. Se poate chiar imagina o intreaga istorie a literaturii romane bazata nu pe teme fundamentale si pe studiul lor, ci pe impresii (ma intreb daca e asa de greu sa ivesti un exemplu). Rareori se intampla ca analiza sa curpinda un fenomen literar cu mijloace care tin mai degraba de cele cu care se studiaza un fapt stiintific, fara a pierde prin aceasta nimic din ceea ce este important pentru literatura sau pentru istoria ideilor asociate ei. Asta a fost miza articolului din nr 437 si fireste ca o sa se mai discute multa vreme despre aceasta serie de articole. Inca o data: sa faca altcineva mai bine si ma mut pe forumul acela.