Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
În legătură cu un articol publicat de Liviu Ornea
- 10-02-2012
- Nr. 611
-
Bogdan SUCEAVĂ
- OPINII
- 5 Comentarii
Am citit cu interes articolul dlui Liviu Ornea din nr. 609 al Observatorului cultural şi am fost surprins, nu tocmai plăcut, de o parte dintre intervenţiile de pe forum. Mi s-a părut că amestecul categoriilor ar putea restrînge orizontul unei dezbateri inteligente, care ar putea avea urmări dintre cele mai folositoare pentru şcoala românească de azi. Experienţa mea personală şi cea profesională e diferită de cea a dlui Ornea sau a unei părţi a comentatorilor săi: am avut ocazia să văd la lucru şi să stau de vorbă cu mulţi profesori sau elevi din şcolile Californiei, de cele mai multe ori în legătură cu predarea matematicii la nivel elementar. Peisajul pe care l-aş putea descrie e unul al contrastelor, şi mă bucur că există multe dezbateri despre el în multe medii. Am văzut elevi de clasa a cincea care obţin scoruri impresionante la olimpiadele americane şi am văzut şi profesori aflaţi la jumătatea carierei care nici nu pricep, nici nu pot rezolva aceleaşi probleme. Am văzut profesori de şcoală medie sau de liceu care în mod su-perb dăruiesc mult din timpul lor pentru pregătirea în afara clasei a copiilor talentaţi, şi am văzut şi profesori care nu au cultura elementară […]
da!
Da, domnule Suceava, io va sunt un admirator di diparte.
Shi, *nu* din pricina *romanului aluia* (pa care s-antamplat sa nu-l cetesc), ci , din pricina unui material (despre ce-a scris marele Riemann) de pe chiar* \”situl\” Dvs.
Dar, sa trecem… Io-l *intzeleg*, chiar *prea bine*, pe Liviu, cand spune cum ca ceea ce ne-a \”servit\”, chiar *bine*, de numa\’ v-o 2000 da ani (tabla, creta, ideea), *nu* tre\’ aruncat la chiar cosh.
Tomna\’ in *directzia asta* am &scris. Ca, e muuuultzi care,
\”ridicandu-se\” pa valu\’ \”noii technologii\”, ne vor *nenoroci* copchii (nepotzii?)
Parerea mea (propie -pleonazm!): referindu-ne *strict* la matematica: tabla, creta, ideea, \”bate\”, o cred io (poate ca ma-nshel, da\’ zau ca n-o prea cred…) \”ecranu\’ \”.
Da\’ di she? Pai, pentru ca, in matematica, \”educi\” (ca shi in literatura, atuncea cand *ceteshti cartzi*!) chiar *imaginatziunea*.
Ecranul? O fi, poate c-o fi pan\’ *Geometrie* – mda, am *indoielile mele*…
Ceea ce ma-nspaimanta *pe mine* e ca, mane, poi-mane, ne vor *fortza* neshte tembeli a ne pune lectziile \”pi sarma\”.
Sh-atuncea, ma scuzatz\’: ne-am *kiar kuratzat*!
Ka, ma scuzatz\’, da\’ ma semnez Nea Marin (mde, sa ma scuzatz\’, chiar un \”nea\” chiar sunt): ca, daka *numa\’ cetim*,
daca *numa\’ videm ce shi kum* (di pi \”sticla\”), pe *catzi*, anume, vom chiar \”salva\”?
Cin\’ sa ni *spuie* ca *numa\’ munca ti face om*? Ca numa\’ sudoarea aduce \”dobanda\”? Computeru\’?
Ma scuzatz\’: ori nu v-am \’tzeles io prea bine (in care caz, iar ma scuzatz\’), ori Dvs. va chiar \”datz\’ \”, cam pi \”dijaba\” la Liviu?
Care, cam chiar *asta* o chiar *scria*? Ca, anume, metodile \”vechi\”, mda, alea care-au \”produs\” inshi \”destoinici\” ( e drept, mai \”rari\”) de v-o numa\’ 2000 da ani,
sunt *bune* shi, da\’ di she sa li dam di o parte?
Care erau, mitodile alea? Pai, simplu: *bunul invatzattor*!
Ca, daca o vrem, inseamna ca vrem s-o credem: cum ca, *majoritatea* e \”nascuta\” pantru \”shtiintza\”, pantru \”matematica\” etc. etc.
Parerea mea? E e ca e fals… Mere &se potrive numa\’ pen\’ cine se chiar *potrive*.
Dar, mde, e doar parerea *mea*.
Toate cele bune,
Nea Marin
Eu sunt din clasa 1965. Am avut profesori care m-au influentat pe tot restul vietii: „Spilul” Gaidargi la matematica, dna Tutoveanu la romana, careia ii datorez faptul ca dupa 30 + de ani in SUA inca pot sa scriu romaneste.Am avut multi profesori care erau nepriceputi sau indiferenti dar pentru ca probabil acum sunt oale si ulcele n-o sa-i numesc. Ceea ce mi se pare tragic este moartea curiozitatii intelectuale. Accesul facil la informatie a dus in mod paradoxal la delasare si la devalorizarea informatiei autentice comparata cu cea triviala.Ne scufundam intr-o mlastina de trivialitate si banalitate din cauza tsunami-ului de informatie nefiltrata.
@ eritreeanul – Vineri, 10 Februarie 2012, 19:01 Îmi pare sincer rău că experiența dvs. a trecut prin mâna unor oameni neinspirați. Firește că o asemenea abordare e oribilă și nu pledez pentru ea. Nu pentru o întoarcere la o atmosferă viciată pledez, ci pentru un conținut solid al manualelor. Intervenția mea e axată pe conținutul materiei, așa după cum sper că e clar afirmat în paragraful doi al articolului, și la ceea ce am scris nu mai e nimic de adăugat. Cred că orice formă de presiune la clasă sau la curs produce mai degrabă deservicii cauzei decât ajută. Sunt perfect conștient că au trecut 30 de ani de atunci, dar dacă există soluții în diverse sisteme de educație care găsesc pline de resurse și succes abordările care erau implementate atunci în învățământul românesc, să fiu eu oare de vină că le dau dreptate?
@ Peter Dan – Vineri, 10 Februarie 2012, 21:25: O coincidență, și eu sunt caragialist, am încheiat liceul acolo în iunie 1988. Am numai amintiri plăcute din liceu; cred că atmosfera s-a schimbat destul de mult între timp, din câte am înțeles.
Am lucrat ultimii 30 de ani în sistemul de învăţămant al oraşului New York în calitate de psiholog. De-a lungul anilor am dus nenumarate discuţii cu colegii de aici, explicându-le cum sistemul de invăţământ in care am crescut (Liceul I.L. Caragiale, Bucureşti)
era net superior celui de aici, cu exceptia notabilă a liceelor speciale. Din păcate, nu pot susţine acelaşi lucru privitor la sistemul actual de învăţământ. Dacă analizăm caracteristicile sistemelor de educatie mai performante (Finlanda, Singapore, Hong Kong) putem trage concluzia că următorii factori sunt esenţiali pentru succesul educaţiei:
1. Disciplina şi cei 7 ani de acasă
2. Accentul în primii ani pe acumularea disciplinelor de bază: citit, scris, operaţii aritmetice
3. Un curriculum clar pentru fiecare materie, utilizat în mod similar în toate scolile
4. Imporanţa culturală acordată învăţăturii
5.Statutul înalt al profesiunii de profesor
6.Promovarea bazată strict pe merit
7. Dezvoltarea unui simţ de responsabilitate
Daca privim atent, putem observa că am renunţat aproape la toate cele enumerate mai sus: diciplina e la pământ, să fii şmecher manelist sau fotbalist e mai important decât să fii inginer, curriculum-ul nu este nici omogen, nici riguros, profesorii nu sunt stimaţi ci dimpotrivă. Ostentaţia şi mitocănia pe care elevii le întânesc la fiecare pas subminează orice argument pentru necesitatea şi dezirabilitatea educaţiei. În loc să învaţăm din greşelile altora le-am adoptat şi le-am amplificat, şi acum ne mirăm că lucrurile nu merg bine.
din discutia dvs lipseste totusi o definitie a stiintelor fundamentale…va referiti cumva la stiintele exacte exclusiv? sau la disciplinele fundamentale pe care trebuie sa le studieze un elev? daca vorbiti despre acestea din urma cred ca discutia trebuie devine putin problematica. care sunt aceste discipline, dupa opinia dvs? ce ii invatam pe copiii nostri? ce ar trebui sa ii invatam?
pomeniti de geometrie si de magia orelor de clasa. ca unul care am avut profesori extrem de bine cotati la stiinte exacte (olimpiade etc…) pot sa marturisesc ca aceasta magie nu am simtit-o niciodata. din contra, toti profesorii de mate, fizica, chimie (am studiat in perioada comunista, anii 80+tranzitie) erau de un fascism visceral. acolo nu era vorba de note care se dadeau conform unor standarde precise ci de atitudinea acestor dascali de stiinte exacte care vedeau in disciplina lor supremul bine al umanitatii, in lipsa careia, nimic nu ar fi avut sens. drept consecinta directa, elevii preferati (i.e. cei care mergeau la olimpiadele nationale si rezolvau sirguinciosi probleme din gazeta matematica) erau niste indivizi execrabili de o aroganta iesita din comun si, atunci cand erau pusi in situatii limita, reactionau violent si vulgar. in anii urmatori absolvirii gimnaziului si liceului am urmarit cu interes aceasta tipologie a „omului de stiinta exacta”. cu mici exceptii mi s-a confirmat ca cei care au urmat aceasta cale a stiintelor exacte, in buna masura au esuat pe plan general uman: depresiile si frustrarile fata de realitate exprimate violent erau la ordinea zilei. (paranteza: vezi de ex. si cazul lui Stephen Hawking cu afirmatiile lui legate de inutilitatea actuala a filozofiei, moartea teologiei…etc).
in fine, ce doresc sa subliniez prin aceasta poliloghie ce reflecta poate doar o experienta personala nefericita. doua lucruri: unu, din anii 80 cand autorul articolului era fascinat de matematica si pana azi lumea s-a schimbat. au trecut 30 de ani si societatea s-a schimbat. habemus postmodernismum, societatea post-industriala, unde notiunea de fundamental s-a cam schimbat.
al doilea lucru e mai general: reluind prima parte a interventiei mele, si sa zicem ca admit o intoarcere la acele discipline fundamentale. as fi curios insa sa aflu care sunt dupa parerea autorului acele discipline. sunt insa convins ca dupa parerea dumisale una dintre ele e geometria, matematica in general. probabil un model ptr o astfel de schema de stiinte fundamentale ar fi trivium-ul si quadrivium-ul din antichitate. foarte frumos! vin insa si eu si zic ca dupa umila mea parere mai fundamental (!) e sa stii sa dansezi si sa aprofundezi limba akkadiana veche si persana (foarte serios!). asadar, de unde pana unde a trebuit eu sa stau in banca opt ani de zile sa indur fascismul si violenta verbala si corporala a unor talibani matematicieni, fizicieni, chimisti stiintoizi? cine imi da anii aceia inapoi? pe proful ala de mate cine oare o sa-l dea in judecata ca in loc de alte ore ne obliga sa facem algebra, inclusiv in vacante? de unde pana unde sistemul asta imbecil in care doar cateva discipline fundamentale – in ultima vreme preponderent exacte (oare de ce?)- au loc in scoala iar celelalte nu? oare cand vom invata ca nu putem sa impunem cuiva mai slab decit noi, unui copil de 10-17 ani, cunoasterea pe care o consideram noi pretioasa? oare cand vom invata ca pentru a avea dreptul sa visam la o societate dezirabila trebuie sa incepem prin a nu mai impune cu parul ci prin a incerca sa oferim elevului cat mai multe porti de acces spre o cunoastere variata si o dezvoltare in conformitate cu dorintele sale si nu a unor satrapi isterici care dincolo de ecuatiile si algoritmii lor nu mai stiu nimic?
sigur, veti spune ca resursele statului sunt limitate si ele nu pot asigura dreptul unui elev de a studia intensiv sa zicem limba persana din clasa a cincea. (marturisesc ca asta a fost una dintre dorintele mele secrete). totusi inca nu pot sa inteleg de ce a trebuit sa fac cinci ore de matematica saptamanal si o singura ora de desen, si nici una de dans sau limba persana (!). in plus de ce alte ore erau taiate ca sa facem matematica cu creta magica la tabla?
in fine, cred ca e destul de greu sa definim acele discipline fundamentale. si dupa parerea mea cred ca si acele discipline interdisciplinare (sic!) au drept de cetate. la urma urmei de ce nu? de ce sa nu asiguram un numar egal orelor de dans, orelor de educatie civica, orelor de limbi straine (altele decat cele care se cer neaparat pe piata muncii si a exploatarii), si orelor de matematica? de ce sa nu avem un sistem flexibil in care elevul sa aiba o arie foarte larga de unde sa poata alege ce vrea sa studieze? de ce sa fie unele discipline obligatorii la bac si altele nu? doar asa ca sa ne confirmam cat de buni devenim studiind teoreme complexe? eu unul n-am devenit desi mi le-au bagat altii pe gat ad nauseam. din contra, cred ca sistemul asta in care o arie de cunoastere e mai fundamentala ca alta ne conduce iremediabil spre ideea ca unii suntem mai fundamentali ca altii. ca, fara noi „fundamentalii”, ceilalti gloata de „interdisciplinari” indecisi si bezmetici ne va duce la pierzanie.
Cu bine!