Din nou despre Sighisoara

  • Recomandă articolul
Dupa cum am vazut in numarul anterior al Observatorului cultural, sarbatoarea a continuat si in acest an la Sighisoara, la Festivalul de Arta Medievala. Petrecerea nu a fost prea mult afectata de dificultatile obisnuite pe care le intimpina organizatorii spre a gasi solutii pentru accesul civilizat la concerte si spre a evita asteptarile inghesuite si imbulzelile din fata „salilor“ (Biserica Romano-catolica si Turnul Fierarilor). Printre alte greutati, mai amintim: colaborarea ineficienta dintre organizatorii culturali si body-guarzi; decalarea neanuntata a numeroase ore din program; suprapunerea sonora a mai multor concerte (muzica traditionala irlandeza peste Bach, Vama Veche peste concert de flaut, Pasarea Colibri peste Domnisoara Pogany). O miscare tactica neinteleasa a fost lipsa de pe scena mare din Piata Cetatii a muzicii de orice fel, acest spatiu fiind rezervat in special spectacolelor de teatru si… – surpriza – … campaniei electorale in avans – care, chiar daca s-a desfasurat intr-un scurt episod destul de haios, nu-si avea locul aici. Primarul de acum doi ani promisese ca nu vor mai fi concerte rock la festival, ceea ce la editia precedenta s-a si intimplat, dar noul primar se pare ca a reconsiderat aceasta decizie. Insa chiar daca artistic nu se potrivesc cu contextul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }