Din nou in actualitate: plagiatul din manualul de romana pentru clasa a XII-a al Editurii Corint
Scrisoare deschisa dlui ministru Alexandru Athanasiu
- 07-10-2003
- Nr. 189
-
Carmen MUŞAT
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Domnule ministru, Sper ca, desi mandatul dvs. este unul scurt, nu va este indiferenta calitatea actului didactic, ale carui consecinte sint intotdeauna vizibile pe termen lung. Si, pentru ca nu ma indoiesc de bunele dvs. intentii, sint convinsa ca veti gasi timpul necesar sa analizati situatia mai mult decit inacceptabila a unui manual de limba si literatura romana destinat elevilor clasei a XII-a, plagiat in proportie de 50%. Coordonat de prof. univ. dr. acad. Eugen Simion, manualul – aparut anul trecut la Editura Corint si aprobat de Ministerul Educatiei si Cercetarii cu Ordinul Nr. 3918/11.06.2002 – ii are ca autori pe Florina Rogalski si Daniel Cristea-Enache. Trebuie spus insa ca in cazul Florinei Rogalski termenul de „autor“ este impropriu folosit. Am demonstrat anul trecut, in patru numere ale revistei Observator cultural (138, 139, 140 si 142), ca pagini intregi din capitolele semnate de Florina Rogalski sint copiate aproape cuvint cu cuvint din cartile altor autori. Textele originale si copiile lor au fost puse fata in fata, astfel incit proportiile fraudei sint evidente pentru orice cititor de buna-credinta. Am crezut ca cei implicati – „autoarea“ Florina Rogalski, coordonatorul manualului, Eugen Simion, redactorii si directorii Editurii Corint, precum si membrii comisiei ministeriale […]