Dintr-un epistolar închipuit. Scrisoare către Ion Negoiţescu

Dragă Nego,   Tocmai am terminat de citit frumoasele tale însemnări memorialistice din Straja dragonilor şi trebuie să-ţi mărturisesc încă de la început că, adeseori, m-am pierdut – de voie, de nevoie – prin labirintul frazelor tale baroce, în sintaxa arborescentă a amintirilor care se chemau unele pe altele, potrivit unei dispoziţii de moment rămase pe veci necunoscută mie. Pierdut pe cărăruile amintirilor, am făcut popasuri dese, pentru a-mi trage sufletul şi pentru a mă gîndi la farmecul vremurilor reînviate prin puterea verbului creator de lumi. Cum nu te-am cunoscut ca adult, mi-a făcut o plăcere teribilă să descopăr copilul din tine, urmărind o copilărie care numai „inocentă“ nu se poate spune că a fost, subminată la tot pasul de impulsuri înţelese abia la vîrsta raţiunii. Da, dragul meu Nego, m-ai lăsat să „recopilăresc“ alături de tine, năstruşnici amîndoi pe maidane şi în vise grăitoare. Mie mi-au lipsit mătuşile şi unchii, verişorii şi verişoarele, în fine, tot soiul pomenit de tine, fapt care ţi-aminteşte la tot pasul că n-ai apărut din nimic, ci ai făcut ochi înlăuntrul unei lumi cu un rost anume. Dă-mi voie să-ţi spun că ai simţit monstruos şi că această sensibilitate te-a marcat de-a lungul întregii […]