Diverse forme de evazionism

  • Recomandă articolul
Cînd, în 1968, Ceauşescu a iniţiat o amplă anchetă referitoare la „abuzurile şi ilegalităţile săvîrşite în activitatea Ministerului Afacerilor Interne“, finalizată prin condamnarea oficială a crimelor Securităţii lui Gheorghiu Dej şi reabilitarea lui Pătrăşcanu, prea puţini au fost cei care s-au îndoit de bunele intenţii ale liderului comunist. Cu atît mai mult cu cît, la doar cîteva luni de la debutul anchetei, Ceauşescu avea să dea o nouă dovadă a vocaţiei sale de „reformator“ al comunismului, condamnînd intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia şi afirmîndu-şi, astfel, independenţa faţă de Uniunea Sovietică. Au fost două mişcări inteligente, dar nu mai puţin diabolice, care i-au permis să-şi consolideze puterea personală, la adăpostul prestigiului dobîndit ca urmare a celor două acţiuni menţionate. Cum a reacţionat, atunci, elita scriitorilor şi a intelectualilor români? Dacă citim mărturiile din epocă, sentimentul general a fost entuziasmul, aproape nimeni n-a pus la îndoială sinceritatea liderului comunist, reacţiile împotriva măsurilor ulterioare luate de acesta – care au dus, treptat, la instaurarea unui regim dictatorial de mînă forte – au fost puţine, sporadice, iar cei cîţiva disidenţi au „beneficiat“ din plin de lipsa de solidaritate a colegilor de breaslă.   Dacă istoria n-a înregistrat, încă de atunci, o […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.