Domnia fricii

Din motive aparent diferite, mai peste tot în lume, domnia fricii înlocuieşte domnia legii. Pînă şi democraţia de vitrină, menţinută pentru a crea impresia solidităţii regimurilor liberale, devine o nălucă. Justificări pentru această stare de lucru există: în Vest, de la 11 septembrie 2001 încoace, terorismul devenea alibiul restrîngerii libertăţilor şi transformării statului de drept în contrariul său; în Est, peste eterna frica de schimbare (modernizare, occidentalizare, globalizare) se aşterneau, precum straturile de zăpadă nouă peste cea veche şi îngheţată, fricile contextuale (de pierdere a identităţii creştine, de refugiaţi etc.). Nu e deci de mirare că o mişcare de protest este metamorfozată într-o revoluţie de catifea, care pune democraţia reprezentativă în derută. Dar nu doar Parlamentul şi aşa-zisa „veche“ politică sînt puse în derută, dar şi statul de drept se estompează sub presiunea acestui actor ad hoc, invocat pentru a produce frică: strada. Iar cînd mesajul străzii, altfel un protest cu geometrie variabilă, este instrumentalizat pentru a justifica formarea unui aşa-numit guvern tehnocrat, întreaga legitimitate a procesului democratic este pusă între paranteze. Cît de constituţional poate fi un guvern care se revendică doar de la o parte a naţiunii, cînd – în articolul 2, aliniatul 2 din Constituţie – se […]