Don DeLillo: voinţa de putere şi instinctul morţii în Cosmopolis1

Voi pleca în cele ce urmează de la studiul sociologului Zygmunt Bauman referitor la lupta împotriva conştiinţei morţii dusă de individul modern şi de cel postmodern şi la strategiile lor de supravieţuire. Voi căuta apoi să descifrez modul în care intuiţiile lui Bauman (şi ale altor gînditori contemporani) se reflectă într-un roman recent – Cosmopolis, publicat de scriitorului american Don DeLillo în 2003. sînt enumărate moduri în care omul a încercat să pună între paranteze noţiunea subliminală a propriei morţi, care stă la pîndă, perversă şi sîcîitoare, undeva la marginea conştiinţei. În The Denial of Death (1973), Ernest Becker demonstrează că lupta omului cu ideea morţii este un gest eroic mereu repetat. Faima, bogăţia, hedonismul epicurian, meditaţia religioasă, speculaţia filozofică, mitul horaţian cunoscut în formula aere perennius sau tehnologiile contemporane de vîrf (clonarea, criogenia) sînt doar cîteva din formele „negării morţii“. Toate însă au acelaşi final discutabil.  Ce modalităţi de luptă împotriva conştiinţei morţii îi oferă omului occidental mediul reprezentat de hiper-informaţia globalizată şi de tehnologia digitală? În ce măsură sînt eficiente aceste strategii? În fine, există ceva în natura umană care să submineze lupta culturală împotriva sentimentului morţii? Iată cîteva dintre întrebările din subtextul romanului lui DeLillo. Negarea morţii […]