Doua ore intr-o dupa-amiaza de inceput/sfirsit de toamna cu Ovid S. Crohmalniceanu

E sfirsit de noiembrie ’99. Ma aflu la Berlin la un festival de literatura tinara. Sint dat peste cap si asa; mai trebuie sa iau legatura si cu Ovid S. Crohmalniceanu. Asta imi da emotii si mai mari. Trebuie sa il sun, sa-i spun ca vin din partea dlui Gheorghe Craciun si a Editurii Paralela 45. La telefon imi raspunde o voce distanta, neimpresionata la auzirea limbii romane. Ma prezint, ii spun ca ma aflu in Berlin pentru citeva zile si il rog sa imi permita sa-l vizitez. Imi explica la telefon cum sa ajung de la Budapester Straße la locuinta sa de pe Tauroggener Straße 34. Chiar si asa pierd un sfert de ora incurcind directia metroului. Ajung, in sfirsit, asudat (inceputul de iarna la Berlin seamana mai degraba cu un inceput de toamna) si agitat, gindindu-ma ca am intirziat. Nu-l stiu pe Ovid S. Crohmalniceanu decit din carti si din amintirile unor scriitori, dar imaginea sa pentru mine este cea de profesor. Imi deschide un barbat caruia infatisarea nu ii ascunde virsta, mult schimbat fata de imaginea din manualul de romana pentru clasa a XII-a. Forta din privire i-a disparut (nu stiam ca e suferind). Ma prezint, imi […]