Două romane

A apărut în sfîrşit romanul lui Dinu Pillat, Aşteptând ceasul de apoi, încheiat în toamna lui 1948 şi devenit, în 1959-1960, cap de acuzare împotriva autorului său, „vinovat“ de „crima de trădare de patrie şi pentru crima de uneltire contra ordinei sociale“. Povestea manuscrisului, a avatarurilor lui de tăinuire, circulaţie în cerc restrîns, percheziţionare, sechestrare şi manipulare, este dramatică. Dar ce nu a fost dramatic în destinul postbelic al acestui intelectual rafinat, om de structură morală tare şi, în acelaşi timp, de o mare delicateţe sufletească?   Citindu-i corespondenţa, m-a impresionat felul neechivoc în care Dinu Pillat a rezistat marilor presiuni sociale şi compromisurilor mici, de zi cu zi. Cu o eleganţă a atitudinii ce nu se afişează, dar se imprimă, el a trecut prin experienţa şomajului, apoi a închisorii, apoi a reinserţiei în societatea „eticii şi echităţii socialiste“, încercînd să facă, pe cît posibil, bine celor din jur şi să ierte răul ce i se făcuse lui. Intelectualul ultrareflexiv şi sceptic, saturat de cultură, căpătase o smerenie creştină după gratiile care ar fi trebuit să-l reeduce şi să-l transforme într-un „om nou“. O experienţă-limită a vieţii înjosite cu program şi metodă l-a făcut pe Dinu Pillat (ca şi pe […]