Drumul lung al unor zile neobişnuite

Turnirul Scriitorilor la Sighişoara, 30 aprilie-1 mai

  • Recomandă articolul
E vorba de o ţară îndepărtată, la marginea Europei… Drumul spre centrul continentului e lung, cu trenul durează 10-12 ore, pînă la un oraş niţel mai european, cu avionul mai puţin, cam o oră, dar oricum, ne descurcăm aici, la margine. Într-un fel, sîntem feriţi de marele invazii, de marile catastrofe. Adică e vorba de Norvegia. Ce aţi crezut? Să ajungi din Nordul Europei la Sighişoara nu e cel mai simplu lucru. Din fericire, Sibiul are aeroport internaţional, cu legături cu München şi Viena. Am acceptat invitaţia de a veni la Turnirul Scriitorilor, cu condiţia să am bilet pentru Sibiu, nu pentru Bucureşti. Preţul nu diferea cu mult, timpul de schimb, la München, e destul de scurt, iar pentru a evita anumite probleme cu bagajele, am călătorit numai cu bagaj de mînă. Am cerut ICR-ului, care a decontat transportul, ca biletul de întoarcere să fie cu cîteva zile mai tîrziu decît data stabilită iniţial în program.   Zis şi făcut. În mai puţin de 30 de minute de la aterizarea la Sibiu, eram într-o maşină închiriată (am o bursă generală de călătorie, din Norvegia, de cheltuit), împreună cu Radu Vancu, pe centura Sibiului, în drum spre Sighişoara. Mai fusesem la […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }