După 20 de ani

Clasa politică a constatat că democraţia este o treabă anevoioasă, o corvoadă, pe alocuri, care mai are şi dezavantajul că nu se sfîrşeşte niciodată. Concluzia comună a politicienilor supuşi acestei salahorii veşnice – contrară, adesea, propriilor interese – a fost aceea că jocul democratic trebuie simplificat. Ce se întîmplă acum, în România, se înscrie în noua ordine. Divorţul dintre PDL şi PSD, intervenit cu doar trei săptămîni înaintea deschiderii oficiale a balului prezidenţial, este logic. Candidaţii celor două partide nu puteau lua startul cursei cu obstacole pentru Cotroceni pe acelaşi culoar şi au decis că despărţirea este singura soluţie. Ea nu s-a făcut pe cale amiabilă. În democraţie, există adversari. În România, aceştia devin duşmani ireductibili. În Germania, creştin-democraţii au stat la guvernare alături de rivalii istorici social-democraţi pînă la alegerile legislative, în ciuda diferenţelor doctrinare şi a riscului – care s-a dovedit real – de a pierde, împreună, puncte în favoarea formaţiunilor periferice. Germania îşi recapătă, încet, dar sigur, suflul economic, instituţiile funcţionează, elanul sindicalist pare temperat.   Democraţia dîmboviţeană exclude însă, din capul locului, ideea de coaliţie sau varianta coabitării decente. Parlamentului celor 70 de procente i-a fost amputată principala atribuţie, de legiferare, iar rolul său s-a redus […]