„Educaţia nu înseamnă o cheltuială, ci o investiţie în viitorul copiilor“
Interviu cu Mona MUŞAT; GALERIE FOTO cu Şcoala Aletheea
- 14-08-2014
- Nr. 735
-
Ovidiu ŞIMONCA
- EDUCATIE
- 2 Comentarii
Avocata Mona Muşat, cu o experinţă juridică de 15 ani, în prezent Managing Partner la Casa de avocatură Muşat & Asociaţii, s-a decis să deschidă o şcoală privată pentru ciclul primar şi gimnazial. Şcoala este în Bucureşti, în zona Băneasa, iar din această toamnă primii elevi vor începe cursurile. Construcţia şi amenajarea spaţiului au durat trei ani. Şcoala se numeşte Aletheea, există şi un site, www.aletheeea.ro, de unde se pot lua toate informaţiile despre înscriere, dotări, facilităţi. Mona Muşat are şi un fiu, Luca, care şi el va urma clasa a V-a la această şcoală. A investi în educaţie este una din cele mai curajoase, dar şi nobile activităţi. Copiii au nevoie de şcoli care să-i atragă şi să-i susţină creativ în efortul de învăţare, iar Aletheea poate fi una dintre ele. Aducem în paginile revistei Observator cultural un exemplu de personalitate care vine din lumea avocaturii şi care se implică în educaţie. Mona Muşat investeşte pe termen lung într-o activitate care, dacă e făcută bine şi cu pasiune, poate aduce satisfacţii atît copiilor, cît şi părinţilor. Dialogul cu Mona Muşat l-am realizat joi, 7 august. De ce un avocat tînăr şi de succes s-a decis să facă […]
Am facut acest interviu convins fiind ca lucrurile bune din educatie trebuie cunoscute. O revista culturala are datoria sa discute despre ce se intimpla in invatamint, bun si rau. Am publicat constant articole despre invatamint. Spre exemplu, colaboratorul nostru Liviu Ornea discuta pertinent si aplicat despre evolutiile din invatamintul romanesc, provocind replici, comentarii, reactii. Ne-am ocupat si de invatamintul universitar, mai ales umanist, am facut anul trecut o ancheta despre studiul limbii latine in licee si universitati, ancheta propusa de colaboratorul nostru Mihnea Moroianu. Am publicat cu promptitudine reactia Rectoratului Universitatii din Bucuresti la Ordonanta de Urgenta a guvernului Ponta, care modifica, printre altele, conditiile doctoratului.
Sa faci o scoala – cu profesori foarte buni, utilata ultra modern, cu sali de sport si terenuri – este un fapt remarcabil. Si s-o faci fara bani de la stat, iarasi cred ca e de apreciat.
Nu sinteti obligat sa va inscrieti copilul acolo, dar poate este bine sa stiti ca exista si asemenea scoli in Bucuresti. E o informatie. Dupa citirea acestui articol, va puteti interesa la fata locului, direct la scoala. Aveti libertatea optiunii, nimeni nu va obliga cu nimic.
Pentru parintii care nu-si pot lua copilul de la scoala la ora 12.00, cind termina cursurile, o asemenea scoala poate fi o solutie. Unul din copiii mei, care trece in clasa a III-a, a fost si in clasa I si in clasa a II-a la „after school”. Probabil ca va merge si in clasa a III-a. Plateam 1.050 de roni pe luna, adica 250 de euro. Programul era pina la ora 18.00, minca de prinz, facea teme, facea o ora de engleza si se juca. Nu putea face sport, cladirea pentru „after school” nu era prevazuta cu terenuri sau sali de sport. Il duceam separat la baschet, de doua ori pe saptamina, 180 de lei, inca 50 de euro aproximativ. Tin foarte mult ca baiatul meu ce trece in clasa a III-a sa faca sport, in conditii foarte bune, cu antrenor, cu program. Credeti ca degeaba? A facut si face inot cu un antrenor care „scotea untul” din el, antrenamentele erau solicitante.
O scoala, cum este Aletheea, care are sali de clasa, laboratoare, calculatoare, sali de sport, o scoala unde copilul poate ramine in siguranta pina la ora 19.00, o scoala in care temele sint facute temeinic cu acelasi invatator sau profesor, poate fi o optiune.
E foarte greu pentru un parinte sa-si ia si copilul de la scoala, sa faca si teme si sa fie si un profesionist daruit la locul de munca. Daca scoala il ajuta pe parinte in evolutia copilului, daca parintele este linistit ca temele si studiul la clasa si dupa clasa sint facute de profesori competenti, parca iti mai vine sa muncesti pentru copilul tau. Cind copilul tau are rezultate, nu mai conteaza stresul, epuizarea, orele suplimentare de la serviciu. Ba chiar lucrezi mai bine daca in familie e armonie.
Titlul, excelent ales, ar trebui prezentat zilnic guvernanţilor, care suferă în permanenţă de banii necesari „a fi alocaţi şcolilor”: Într-adevăr, şcoala, ca sistem educaţional naţional, este o investiţie pe termen lung, nu o cheltuială fără acoperire. La fel cum şi „Alatheea”, construită, evident, pentru folosul copiilor (aşa scrie aici, nu-i aşa? la fel şi-n alte reviste care au intervievat avocata de succes), este, de fapt, o afacere: o investiţie costisitoare pentru o afacere profitabilă oricând – „piaţa de învăţământ privat are un potenţial uriaş”, zice doamna Muşat (http://www.wall-street.ro/articol/Start-Up/162193/mona-musat-aletheea-scoala-trebuie-sa-reprezinte-o-comunitate-nu-este-doar-o-simpla-cladire.html). Dar dacă, în revistele economice, este de înţeles prezentarea detaliată a avatarurilor construirii şcolii, cu acentuarea scopului educaţional al demersului, într-o atmosferă pedagogică de excepţie – altfel cum să-i atragi pe cei care-şi permit 550 euro lunar!! pentru şcolarizarea propriilor copii? -, într-o revistă culturală aceste aspecte mi se par legate strict de (încă o) reclama făcută unei şcoli, la urma urmei, exclusiviste.