Eleganta si rigoare
- 29-02-2000
- Nr. 1
-
Victoria LUTA
- Literatură
- 0 Comentarii
Ioana Parvulescu Alfabetul doamnelor. De la doamna B. la doamna T., Editura Crater, Bucuresti, 1999, 165 p., f.p. Ioana Parvulescu Prejudecati literare. Optiuni comode in receptarea literaturii romane, Editura Univers, Colectia „Excellens“, Bucuresti, 1999, 291 p., f.p. Se pare ca nici o definitie nu surprinde mai bine natura intelectualului decit aceea care il considera o constiinta preocupata sa retraiasca, pe cont propriu, si sa renumeasca, dintr-o perspectiva personala, tot ceea ce la prima vedere e definitiv stabilit, ordonat, valorizat. Si trebuie admis ca, macar teoretic, scriitorii se numara printre oamenii daca nu de-a dreptul destinati, totusi cu cele mai multe sanse pentru o atare experienta. Cartile criticului Ioana Parvulescu, o prezenta constanta in paginile Romaniei literare, afirmata si ca poeta, prin volumul Lenevind intr-un ochi (Editura Eminescu, 1990), dar si ca traducatoare (v. editia bilingva Calatorul heruvimic de Angelus Silesius, Editura Humanitas, 1999), o recomanda ca pe o personalitate capabila sa respire cu naturalete in cultura si sa faca aerul proaspat sa circule prin zone aparent inchise. Aparitiile sale editoriale din 1999, Alfabetul doamnelor. De la doamna B. la doamna T. si Prejudecati literare. Optiuni comode in receptarea lite-raturii romane, sint exemple de calofilie cri-tica, volume dominate in egala masura […]