Elogiul primului Profesor (II)

Iamblichos Viata lui Pitagora (De Vita Pythagorica) Editura Sinapsa, Bucuresti, 2001, 186 p. Mult mai mult decit predecesorii sai – in special cei din urma, un Plotinos sau un Porphyrios –, filozoful syrian Iamblichos, el insusi intemeietor de scoala, reputat in viata si mai ales in posteritate ca „divin“ ginditor care a reusit sa atinga „desavirsirea in intelepciunea omeneasca“ (cuvintele ii apartin imparatului Iulianus Apostata, la nici o jumatate de veac dupa disparitia „egalului lui Platon“), a pus in circulatie, prin scrisul, ca si prin propriul sau exemplu, un adevar nestramutat. Anume ca singura cunoastere umana cit mai adinc si vast posibila, aceea permisa de filozofie, in care se aduna toate resursele intelepciunii si credintelor religioase, nu poate fi cuprinsa mai bine altfel decit prin invatatura, deprinderi corespunzatoare de viata si studiu permanent. Cu un cuvint, prin educatie. Nici un alt exemplu nu era mai bun de ales decit cel al primului Profesor din istoria culturala a Greciei: Pythagoras. Scrierea iamblichiana – elegant, curgator si firesc transpusa in romana de eruditul ei talmacitor, tinarul universitar Tudor Dinu, care ii invita si pe initiati, si pe simplii iubitori de litere vechi sa-si intregeasca lectura parcurgind necesar abundenta anexa de note si […]