Emanciparea călugăriţelor şi „revoluţiile“ ecleziale de secol XIX
- 09-10-2015
- Nr. 793
-
Tereza-Brînduşa PALADE
- Actualitate
- 9 Comentarii
Nu e nici o noutate faptul că unghiul din care priveşti un obiect poate să modifice complet perspectiva asupra lui. Dacă privim, de pildă, Biserica Catolică dinspre ortodoxia majoritară în România, care se revendică cu mîndrie, fără nici un efort de disimulare, de la primul mileniu creştin, cea dintîi poate trece drept o instituţie eclezială modernă, ale cărei învăţături sînt „aduse la zi“. Cu totul altfel apar lucrurile cînd o priveşti dinspre cultele protestante cele mai „reformate“ sau dinspre etica seculară. Biserica Catolică apare atunci ca paralizată undeva prin seolul al XVI-lea, în perioada Conciliului Tridentin. Morala catolică neschimbată de pe vremea Sfintei Tereza de Avila apare, pentru mulţi observatori mai liberali, ca un „adevăr atemporal“ care lucrează, în realitate, mai curînd în serviciul controlului clerical – şi în spiritul discriminării unor categorii de oameni (femeile, homosexualii etc.). Acelaşi relativism se manifestă şi cu privire la actualul pontif. Prin comparaţie cu mulţi ierarhi ortodocşi, Papa Francisc este un lider religios alert la problemele reale ale timpului nostru şi o „personalitate globală“ contemporană. Ei bine, dintr-o perspectivă mai liberală, acelaşi Francisc apare ca un „papă de secol XIX“ şi „revoluţionar“ numai în raport cu Biserica de secol XVI pe care […]
Mă tot uimesc de necunoșterea decentă a limbii române, la oameni cu pretenții de publiciști. Dreptu-i, limba română are particularitatea cuvintelor compuse din mai multe alte cuvinte, ca unitate gramaticală – a superlativului relativ, bunăoară. Dar un cunoscător va recunoaște asta și va trata acea formă ca pe ceva unitar: ”celei mai reformate”, nu – celei mai ”reformate”.
Așa-i de extinsă eroarea aceasta încît e clar că vine dintr-o aplicare greșit înțeleasă a verbalului asupra scrisului: se pune-ntre ghilimele doar partea pe care cade accentul în exprimarea oarală.
Dar nu-i numai atît. Iată alt exemplu: scrie d-na Palade – un ”adevăr temporal”. Trebuia ”un adevăr temporal” (articol nehotărît, proclitic dar parte a cuvîntului. Altminteri, am scrie și ”adevăr”ul – ce ne-ar putea împiedica să fim logici pînă la ultima consecință?)
Pot părea pedant dar nu-mi pasă. Cînd citesc minuni din astea, îmi fac numaidecît o anumită impresie despre ”emitent”. Așa că nu mă miră, ca-n cazul d-nei Palade, că are dificultăți în a ”a promova” (nu a ”promova”) drepturile femeii în Biserică.
În această privință, găsesc că ”drepturile femeii” constituie o falsă problemă. Dogma creștină e de acceptat ori nu – din fericire, nu mai e obligatorie. Vulgarizînd, e ca și cum ai intra într-un joc de cărți și ai vrea să-i schimbi regulile. De ce-ai vrea asta? Nu-i mai simplu să nu-l joci dacă ți se pare absurd?
Trecînd peste ”rasismul” autoarei, cînd se raportează la ortodoxie și neoprotestantism (al cărui misionarism a făcut carieră și la noi, unde au proliferat ”pocăiții”) cred că problema arzătoare a catolicismului este celibatul preoților săi. Poate că renunțarea la celibatul preoțesc ar fi o soluție la pedofilia care a cuprins lumea clericală catolică (și care ascunde, cred, o realitate și mai tristă – sodomia).
Fiindcă asta-i vestea proastă: homosexualitatea din lumea laică e sodomie în cea religioasă. Iar laicul caută a-și lua revanșa asupra relgiosului, pentru cîte-a putut îndura în secolele în care-i era supus necondiționat. Dar chiar vrea să-l distrugă? Mă rog, ar putea vrea dar măcar s-o spună ”franc în față”.
prietene, îmi pierd vremea cu tine. nu stii despre ce vorbesti, si mai esti si indaratnic si nu vrei sa inveti. pe scurt, si n-am sa mai revin, pentru ca, repet, imi pierd timpul: 1) la cununie „preotii ortodocsi spun femeia sa fie supusa barbatului\” nu pentru ca „asa vor muschii lor” (chiar si numai dupa aceasta expresie ar fi trebuit sa nu mai discut cu tine). „femeile să se supună bărbaţilor lor” o cere, intr-un context pe care tu vrei sa-l manipulezi primitiv, insusi apostolul mantuitorului, sfantul pavel; 2) te faci ca ai uitat, intr-un mod aproape las, ca ai scris si aceasta murdarie: biserica ortodoxa priveste femeia ca pe pacatul intruchipat, pacatul absolut; 3) daca ai fi citit ce ti-am spus ai fi aflat ca acelasi apostol al domnului ne invata ca femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul (sotul); asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia (sotia) – deci nu e vorba ca cineva „insamanteaza” (halal!) pe cineva, ci de iubire, de egalitate si de respect in casatorie; 4) daca lucruri de acestea, elementare, nu stii si nu poti intelege, cum o sa poti intelege cata cinstire da biserica ortodoxa femeii? intra in orice biserica ortodoxa si priveste numai la icoane si pictura, cinci sau zece minute, si o sa intelegi cat de mult ratacesti. nu te teme, ca chiar asa de rea credinta cum esti, nu vor cadea peretii peste tine. 5) in sfarsit, te intreb pe tine si pe cei asemeni tie, daca ortodoxia e raul pe pamant de ce bisericile sale sunt neincapatoare (de femei, mai ales!) in timp ce in celelalte-si fac liliecii cuiburi?
mataluta chiar n-ai auzit la cununiile religioase vorba spusa de preoti ortodocsi „femeia sa fie supusa barbatului”???
Ce sa faca o femeie cand se casatoreste si primeste o asemenea invatatura?
Adica, femeia care se casatoreste este o tampita si-o proasta, si vine sotul si-o indruma, ca asta inteleg eu din spusele preotului.
Femeia, la chiar momentul de „taina” a casatoriei i se spune sa fie „supusa”. Deci, ea este o bleaga, care n-are discernamant si nici „liber arbitru” (auzisi, mataluta, de liber arbitru?) si vine „zeul” de barbat care o poarta de manuta, sa nu greseasca.
Pai, fratele meu intru credinta, eu vad casatoria ca intalnirea a doua jumatati, care isi pun impreuna si mintea, si corpul, si sufletul, si dorintele de viitor.
Femeile au fost insotitoarele lui Hristos, l-au insotit, mai dihai decat apostolii. Au fost cu el tot timpul si nu s-au dezis. Cine da vestea Invierii? Cine? „Femeile mironosite”. Ele dau vestea Invierii. Iar, apostolii (deh, barbati!) vin intai la mormant sa se convinga. Femeile mironosite vestesc apostolilor invierea lui Hristos.
Hristos s-a apropiat de femei, si de femeia adulterina, si de femeia pacatoasa, n-a fost impotriva femeilor, nu exista nici o dovada, nici un mic gest, nimic, care sa ni-l arate pe Hristos ca ar trata femeile ca fiinte „second-hand”. Ele sunt cu El, si El este cu toate, indiferent ce au facut, ce au cugetat, ce au spus.
Or, in biserica ordodoxa, o femeie care naste trebuie sa se curete de „sangele spurcat” (ai auzit de aceasta expresie?). Trebuie sa-si faca o molifta de curatenie. Barbatul – nu trece printr-un ritual de purificare. El este purul, dreptul, cel care conduce actiunile femeii, o insamanteaza daca asa vrea muschii lui.
Femeile, pacatoasele, au nevoie de curatire, daca nasc un copil.
Cand ajungem si noi cu biserica noastra ortodoxa in secolul XXI? Si cand vor renunta preotii ordodocsi sa spuna la slujba de cununie religioasa ca „Femeia este supusa barbatului”?
cat despre mizeria „femeia pacat intruchipat si absolut”, nu-ti raspund din respect pentru forumistii de alta calitate decat tine, si nu pentru ca n-as sti ce meriti.
amice, esti un ratacit, habar nu ai despre ce vorbesti. biserica ortodoxa e perfect fidela sfintei scripturi. stii ce-i aia sfanta sciptura? ai citit-o vreodata? si daca nu, ce vii pe-aici cu citate trunchiate, pe care le stii de pe la atei la fel de urechisti ca tine? pune mana pe carte, amice, si lasa propaganda! biserica ortodoxa e deplin fidela inclusiv cuvantului apostolului neamurilor, sfantul si mare pavel – din care-ti dau numai trei citate ca sa-ti probez ignoranta si reaua-credinta: 1) bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. 2) supuneţi-vă unul altuia (sotii), întru frica lui hristos. 3) fiecare dintre voi (barbatii) să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi. dar ce sa mai zic, la asa autoare, asa cititori… pacat doar de o.c., care-i o revista pe care n-au consacrat-o, totusi, urechistii si propagandistii antiortodocsi.
Mataluta, cand vorbesti de femei trebuie sa te uiti la pozitia retrograda pe care o rezerza biserica ortodoxa femeilor! Femeia este privita ca „pacatul intruchipat”, „pacatul absolut”, barbatii sunt tratati cu blandete. tineti minte ce se spune la oficierea casatoriei: „Femeia trebuie sa fie supusa barbatului”…
Indemnul Papei Francis este salutar: „Ascultaţi mai mult ce spun femeile, nu fiţi macho!“
probabil ca urmatoarea compunere a dnei palade va pleda pentru ca biserica ortodoxa sa preoteasca homosexuali (dupa ce, desigur, va fi scos mai intai din biblie cap 18 si 19 de la facere – sau poate chiar toata aceasta carte) iar vaticanul sa-i canonizeze pe episcopii pedofili. asta ca sa se tina pasul cu, citez: „cultele creştine liberale din occident”. dna musat, dle simonca, cum puteti tipari, oameni buni, asemenea stupiditati?
„ortodoxia majoritară în România, care se revendică cu mîndrie, fără nici un efort de disimulare, de la primul mileniu creştin” – carvaszica sa disimulam toate personalitatile timpuriu-crestine care provin din Scythia Minor!!!
Pierdere de vreme sa citesti veninoasele randuletze ale lui t-b-p. Despre restul articolului cititzi patrunzatorul comentariu al domnului Ontelus. E suficient acest comentariu, nu va mai pierdeti vremea si cu articolul.
Indiscutabil, modernitatea aduce cu sine emanciparea femeii, în lumea occidentală mai cu seamă. Mariologia, parte a teologiei creştine conţine, potrivit unei hermeneutici mai laxe, mai generoase germeni ai unor ipoteze neconvenţionale, îndrăzneţe faţă de tradiţia dogmatică. Aş insista asupra a două aspecte. Mai întâi, fără a propune niciun fel de soluţie a problemei, n-ar trebui să uităm nicio clipă, dacă mentalul iudeo-creştin ne defineşte, că istoria umanităţii începe cu episodul excepţional al Căderii din Rai/Paradis a primilor noştri părinţi, Adam şi Eva. Judecând strict omeneşte, sunt două ipostaze umane, bărbatul şi femeia. Există un mental şi un imaginar masculin, respectiv feminin, cu lucruri bune şi rele, deopotrivă, în ambele cazuri. Ceea ce se întâmplă în modernitatea târzie în care trăim, în al doilea rând, prin masculinizarea unor femei şi infantilizarea ori efeminarea unor bărbaţi, ca fenomene semnificative, de masă arată că natura poate fi, măcar parţial, schimbată cultural. Psihologic însă, apar complicaţii imprevizibile, impredictibile. Exacerbarea corpului fizic, în epoca modernă ruşinează mintea şi răneşte sufletul, risipind orice mister al existenţei, stâlcind spiritualitatea în formare a copiilor şi a tinerilor. Vocaţia agresiv-smintitoare a omului, femeie sau bărbat nu se dezminte, ducând mai departe iluzoria libertate a lui Adam şi a Evei…