ESEU. Viorel MURESAN, Traian STEF; Leonid Dimov (monografie)
- 05-06-2001
- Nr. 67
-
Catrinel POPA
- RECENZII
- 0 Comentarii
Viorel MURESAN, Traian STEF Leonid Dimov (monografie) Editura Aula, Colectia „Canon“, Brasov, 2000, 95 p., 20 000 lei Aparuta nu cu mult timp in urma, monografia consacrata lui Leonid Dimov incearca sa imbogateasca „dosarul“ receptarii unui poet pe cit de interesant pe atit de putin comentat. Autorii se ocupa in prima sectiune a lucrarii de chestiunile legate de arta poetica dimoviana, insistind, pe buna dreptate, asupra inclinatiei poetului de a-si proiecta imaginea in tot felul de „reprezentanti alegorici“ („bufonul“, „saltimbancul“, „jonglerul“, „giuvaiergiul“, „omul cu paseri pe vesmint“ s.a.m.d.), asupra vocatiei demiurgice a acestuia, vocatie care, mergind mina in mina cu apetenta pentru ludic si fantezia uriasa (Viorel Muresan si Traian Stef apeleaza la conceptul de fantezie dictatoriala, preluat de la Friedrich), reuseste sa metamorfozeze realul, imprumutind banalului cotidian miscarea plutitoare a visului. Acest tip de fantezie nu ar proceda prin observare si descriere, ci printr-o libertate creativa nelimitata, ar deconstrui, cu alte cuvinte, lumea reala pentru a reconstrui, pe alt plan, un inexistent senzorial, coerent si credibil. Inversarea ordinii spatiale, a raporturilor normale dintre om si obiecte, pluralizarea lucrurilor ce nu exista decit la singular sint doar citeva dintre modalitatile prin care fantezia poetica ar simula puterea demiurgica, substituind spectacolul […]