eu.com

„ma simt rau &/ ma caut pe google/ e 11:30 miha la maternitate/ de trei ore/ mi-e greata&/ n-a aparut nimic nou despre mine!“ (din Dan Sociu, cintece excesive, Cartea Romaneasca, 2005) Un fragment de poem care mi-a adus numai belele. In mintea mea auto-ironia, ba chiar auto-flagerarea continute in text erau evidente. Ostentative, as zice. Ce anume nu s-a inteles? Orice cititor de buna-credinta, credeam eu, va sesiza imediat simpatia scandaloasa cu care imi denuntam, totusi, narcisismul, jocul paradoxal, deci poetic, dintre multumire si nemultumire de sine, egoism si dragoste (urmatorul vers e „ma-nduioseaza halatul ei comun de spital“, iar imediat vine „vreau sa fiu strins in brate“). Poemul s-a vrut inocent si viclean, in acelasi timp, mai ales ca felul in care ma luam la misto avea ca scop sa placa – nu asta e, pina la urma, tot chichirezul? – si sa ma faca placut, simpatizat pentru sinceritatea mea. Pentru ca asta e si povestea. Un tinar barbat asteapta sa-i nasca sotia. E speriat si ingretosat de ce a vazut la maternitate, se simte singur, pierdut, minuscul. Si atunci intra pe Google, cauta trimiteri, comentarii favorabile despre el, ceva, orice l-ar putea face sa se simta mai […]